Antena 3 CNN Externe Tradiție controversată în Spania. Zeci de cai și călăreți sunt trecuți prin foc

Tradiție controversată în Spania. Zeci de cai și călăreți sunt trecuți prin foc

1 minut de citit Publicat la 10:09 18 Ian 2018 Modificat la 10:09 18 Ian 2018

Zeci de călăreţi au sărit prin flăcări cu caii lor într-un sat spaniol în această săptămână, în cadrul unui festival anual despre care localnicii spun că este parte integrantă din cultura lor, dar pe care grupurile de protecţie a animalelor îl condamnă, relatează miercuri Reuters.

Festivalul, numit "Las Luminarias", are loc la San Bartolome de Pinares, la nord-vest de Madrid, în ajunul Sfântului Antonie, patronul animalelor.

Potrivit participanţilor, caii care sar prin flăcările unui mare foc aprins cu acest prilej vor fi purificaţi în anul următor. Organizatorii pretind că festivalul datează din urmă cu circa 500 de ani.

Grupurile de protecţie a animalelor critică însă de multă vreme acest eveniment.

Formaţiunea politică Partidul împotriva relelor tratamente ale animalelor a descris festivalul pe site-ul său drept un exemplu de "abuz clar împotriva animalelor".

Primarul oraşului, Maria Jesus Martin Gomez, nu este de acord cu acest lucru. "Singurul lucru pe care îl pot spune este că animalele nu suferă deloc", a afirmat ea.

"Administraţia din Castilia şi Leon ne-au trimis un veterinar iar primăria a angajat şi ea unul, care merge prin sat pe parcursul festivalului. În fiecare an ei întocmesc un raport care a fost întotdeauna favorabil şi nimic nu s-a întâmplat vreodată aici", a mai spus Maria Jesus Martin Gomez.

 

Sursă: Agerpres
Etichete: traditie Spania cai foc
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole