Robert Negoiță, finul Gabrielei Firea, a anunțat pe facebook că nu va mai candida la alegerile locale din partea PSD pentru Primăria Sectorului 3, în timp ce Pro România a aruncat pe piață scenariul conform căruia Victor Ponta ar urma să intre în cursă pentru Primăria Capitalei. Imediat s-a speculat că actualul primar al Sectorului 3 se va înscrie în Pro România sau va accepta o candidatură independentă susținută de acest partid.
Surse politice au dezvăluit pentru Antena3.ro că Victor Ponta nu-și dorește deloc să candideze și caută soluții pentru a scăpa de această povară, în contextul presiunilor care vin de la liderii din teritoriu. Aceștia susțin că au nevoie de un vector de imagine în Capitală pentru a câștiga puncte și în provincie și îi cer președintelui lor să se înscrie în cursă.
Aceleași surse au relatat pentru Antena3.ro că Victor Ponta ar dori să-l convingă chiar pe Robert Negoiță să candideze la Primăria Capitalei, mai ales că în trecut acesta chiar a vizat poziția de primar general. El ar avea de partea lui electoratul din Sectorul 3, care este cel mai numeros, însă per total, conform sondajelor, la acest moment ar obține un scor mai mic decât cel al Gabrielei Firea, care de altfel a și spus, în direct la emisiunea lui Mihai Gâdea că ea este dispusă să se retragă din competiție dacă există vreun candidat pe partea stângă care să aibă mai multe șanse decât ea.
Pe cine favorizează, de fapt Robert Negoiță
În acest scenariu, marele câștigător ar fi Nicușor Dan, care nu ar avea cu cine să împartă voturile pe dreapta. Doar Traian Băsescu ar putea crea ceva valuri, însă este greu de crezut că acesta va renunța la un un loc cald din Parlamentul European pentru o cursă în care nu ar avea cum să învingă.
Pentru Robert Negoiță o candidatură la Primăria Capitalei ar fi un pariu foarte riscant, mai ales că alegerile sunt într-un singur tur. Șansele ca el să câștige ar fi minime și nu s-ar alege cu nimic, poate doar cu un loc negociat în Parlament din partea Pro România, dar asta doar dacă nu-și mai dorește să continue la Primăria Sectorului 3.
Dacă Victor Ponta nu reușește să vină cu o variantă puternică pentru Primăria Capitalei, în fața colegilor lui, va fi nevoit să candideze și să piardă. Ar aduce voturi, însă la general pentru partid și l-ar ajuta pe Nicușor Dan să se impună.
Vrea Marcel Ciolacu ca Gabriela Firea să câștige Capitala?
O ipoteză interesantă este și cea în care Marcel Ciolacu nu și-ar dori chiar atât de mult ca Gabriela Firea să învingă la București deoarece asta i-ar întări imaginea și forța actualului primar al Capitalei, care ar putea oricând face pasul spre președinția PSD.
„Știți că PSD-ul are un dar nemaipomenit să-și lichideze liderii, iar o Firea care ar mai câștiga un mandat la Primăria Capitalei e o mare amenințare pentru primul scaun al PSD-ului. Am trăit momente de-astea, știu foarte bine care a fost propulsia unei astfel de victorii la Primăria Capitalei, în PD, când a fost competiția cu Petre Roman. N-o spun ca un lucru de glorie, dar e o analiză politică”, a fost și părerea lui Traian Băsescu.