Antena 3 CNN Politică Trădare supremă în PNL! Tocmai a anunțat că a trecut la USR

Trădare supremă în PNL! Tocmai a anunțat că a trecut la USR

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 21:45 28 Iul 2020 Modificat la 21:45 28 Iul 2020

„Prezenţa mea în USR înseamnă, de fapt, continuarea asumării principiilor pe care le am în viaţă: onestitate, competenţă, verticalitate şi să fiu mereu în slujba cetăţenilor. Am ales USR după ce liderii partidului în care m-am format şi-au trădat la modul cel mai sfidător principiile prin racolarea pesedistului Mihai Chirica şi a mafiei din jurul lui. Nu am putut accepta acest compromis pentru că ar fi însemnat să îmi încalc propriile principii şi valori, ar fi însemnat să îi trădez, la rândul meu, pe toţi colegii şi pe toţi ieşenii care şi-au pus speranţa în mine. Am ales să fiu membru USR pentru că aceasta este alternativa reală la PSD şi la tot ceea ce înţelegem noi prin pesedism.

Am găsit în USR o echipă de oameni oneşti, curaţi, energici, capabili să schimbe lucrurile în bine. Să fiu parte din USR mă onorează şi îmi dă elan să continui proiectul meu pentru Iaşi cu şi mai multă determinare”, a scris Marius Bodea pe Facebook.

Marius Bodea va candida din partea USR la funcția de președinte al consiliului județean Iași. În 2016, el a candidat din partea PNL la primăria Iașiului împotriva actualului primar, Mihai Chirica. După ce și-a asigurat scaunul de parlamentar, Marius Bodea a fost principalul contestatar al primarului Chirica.

La începutul lunii februarie 2020, Marius Bodea, atunci preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, declara că el va fi candidatul formaţiunii politice pentru Primăria municipiului Iași. Totuși, după câteva zile, conducerea centrală a PNL a anunțat că Mihai Chirica va fi candidatul formaţiunii pentru Primărie.

Marius Bodea a anunţat ulterior că pleacă din partid.

Etichete: Marius Bodea PNL USR
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole