Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Totul despre epilarea definitivă. Când este indicată, în ce constă și ce implică

Totul despre epilarea definitivă. Când este indicată, în ce constă și ce implică

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 11:10 11 Mar 2022 Modificat la 11:10 11 Mar 2022

''Denumirea corectă este epilare progresiv definitivă și aș spune că nu este absolut definitivă, pentru că toate tratamentele laser se luptă cu un țesut viu.

Țesutul nostru viu știe că noi avem la nivelul pielii foliculi. O parte dintre foliculii noștrii sunt controlați hormonal, în anumite zone, iar în alte zone nu știm care ar fi hormonii care controlează.

Însă, cu siguranță, cât timp omul este viu, există o memorie a corpului care va ține minte că acolo au fost niște folicului și va încerca să-i refacă'', a spus medicul specialist chirurgie plastică, Nicoleta Ferariu, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.

În ce constă epilarea cu ajutorul laserelor

Există pe piață diverse softuri laser și în unele situații poți obține un rezultat foarte bun cu câteva ședințe foarte scurte, dar există situații unde pacienții din cauza faptului că este puțin mai ieftină ședința, ajung să facă 20-30 de ședințe fără rezultat.

Când este indicată epilarea definitivă

Există softuri pe piață care pot epila inclusiv pielea de culoare, nu mai vorbim de pielea bronzată. Unul dintre mituri era că nu poți face epilare definitivă dacă ești mai bronzat. 

Câte ședințe de epilare cu laser sunt recomandate

Laserul cu care lucrăm noi, cred că cinci ședințe sunt suficiente. Întreținerile sunt recomandate o dată pe an. Este important de menționat că indicația de epilare definitivă nu a apărut pentru păr, ci a apărut pentru formele de foliculită, inflamații ale pielii care apar datorită prezenței unui număr mare de foliculi și a infecției acestora.

Pentru un aspect al pielii fără inflamații, fără pustule, fără iritații, fără roșeață, fără rădăcinile vizibile la nivelul pielii, este tratamentul ideal. 

Contraindicațiile epilării definitive cu laser 

La femeile gravide, de obicei, orice tratament estetic este reținut și la fel în perioada de alăptare. Important este ca pacientul să fie, în primul rând, sănătos clinic. Atunci când vorbim de pacienți cu afecțiuni cronice este bine ca medicul să știe. Dacă avem leziuni la nivelul pielii sau avem o suferință a pielii, la fel, medicul trebuie să vadă și se recomandă tratarea leziunilor înainte de tratamente. Dacă vorbim despre micoze sau alte afecțiuni dermatologice, indicat ar fi să tratăm afecțiunea dermatologică înainte de tratamentul laser. Așadar, fiecare pacient cu particularitățile lui. 

Stăm sau nu la soare după epilarea definitivă

Nu aș recomanda să plecăm imediat după ședința de epilare la plajă și nici nu venim de la plajă la ședința de epilare, pentru că am o inflamație dată de expunerea la soare. Cu o marjă de câteva zile putem merge să ne expunem corect la soare.

Beneficiile epilării definitive cu laser 

Pacientele sunt foarte încântate de aspectul pielii de după.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole