Ce este coronavirusul?
Coronavirusul face parte dintr-o familie numeroasă de viruși care sunt prezenți atât la oameni, cât și la animale. Coronavirusul infectează omul, cauzând diverse boli, de la răceală comună, la boli respiratoriisevere.
Simptome și cine poate fi afectat
Ca și în cazul altor boli respiratorii, infecția cu coronavirus poate provoca simptome ușoare, inclusiv scurgeri nazale, dureri în gât, tuse și febră. Se poate manifesta mai sever în cazul unor persoane și poate duce la pneumonie sau dificultăți de respirație. Mai vulnerabile sunt persoanele cu afecțiuni medicale (diabet sau probleme cardiace).
Cum se transmite virusul
Coronavirusul se răspândește prin contactul cu o persoană infectată, prin inhalarea unor particule provenite din tuse, strănut, picături de salivă, secreții nazale. E important ca atunci când strănutați sau tușiți să apropiați gura de partea inferioară a cotului sau să folosiți șervețele pe care ulterior să le aruncați la coșul de gunoi. De asemenea, e recomandat să vă spălați cât mai des pe mâini cu apă și săpun și să folosiți geluri antibacteriene pe bază de alcool.
Cât poate rezista virusul pe suprafețele exterioare
Nu se știe cu exactitate cât poate supraviețui virusul pe suprafețele exterioare, deși informațiile preliminare sugerează că poate rezista în jur de câteva ore sau chiar zile. Dezinfectanții pe bază de clor sau alcool pot ucide virusul.
Coronavirus la animale
Coronavirusul nu poate fi transmis de la animalele de companie la om.
Cine poate fi infectat cu acest tip de virus?
Persoanele care locuiesc sau călătoresc în zonele în care ciculă coronavirusul pot prezenta un risc mai ridicat de infecție.
Zona roșie:
- China Provincia Hubei (inclusiv orașul Wuhan)
- Coreea de Sud (Daegu- oraș, Cheondo- județ)
- Italia
- Franța (Regiunea Hauts de France, Regiune Ile de France, Regiunea Grand Est, Regiunea Bourgogne France Comte, Regiunea Auvergne Rhones Alpes)
- Germania (Regiunea Baden Wurttemberg, Regiunea Bayern, Regiunea Nordrhein Westfalen)
- Spania (Madrid)
Zona galbenă:
- China (alte provincii și orașe din China continentală)
- Iran
- Franța (alte provincii)
- Germania (alte provincii)
- Spania (alte provincii)
- Coreea de Sud (alte provincii)
Cei care revin în România din aceste zone vor fi nevoiți să stea în carantină sau în izolare la domiciliu. Persoanele care mint în legătură cu locul din care s-au întors riscă amenzi de 4.000 de euro, a anunțat Raed Arafat zilele trecute.
Care e diferența dintre coronavirus și o răceală/ gripă?
Persoanele infectate cu coronavirus sau cele răcite sau gripate dezvoltă simptome respiratorii, precum tusea, febra, secreții nazale. Chiar dacă simptomele sunt similare, acestea sunt cauzate de viruși diferiți. E dificil să se identifice boala pe baza simptomelor, tocmai de aceea persoanele care manifestă aceste stări trebuie să solicite ajutorul unui specialist pentru a i se face testele de laborator.
Cât e perioada de incubație a virusului?
Perioada de incubație a virusului e perioada dintre momentul infectării și debutul simptomelor clinice ale bolii. Estimările curente ale perioadei de incubație variază între 1-12.5 zile, cu estimări mediane de 5-6 zile. Aceste estimări vor fi perfecționate pe măsură ce vor fi disponibile mai multe date.
Se poate ca coronavirusul să fie contractat de la o persoană infectată, dar care nu are simptome?
Conform rapoartelor recente e posibil ca persoanele infectate să fie infecțioase înainte de a prezenta simptome semnificative. Pe baza datelor disponibile în prezent, persoanele care prezintă simptome cauzează răspândirea coronavirusului.
Măsuri de autoprotecție:
- Spălați‐vă mâinile des;
- Evitați contactul cu persoane care suferă de infecții respiratorii acute;
- Nu vă atingeți ochii, nasul și gura dacă nu aveți mâinile igienizate;
- Acoperiți‐vă gura și nasul când strănutați sau tușiți;
- Nu luați medicamente antivirale sau antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul;
- Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
- Utilizați masca de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
- Produsele sau pachetele primite/fabricate în China nu sunt periculoase;
- Sunați la 112 dacă aveți febră sau tuse și v‐ați întors din China sau din zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile;