Braşov, Sibiu şi Miercurea-Ciuc sunt cele mai liniştite oraşe din România, arată un studiu realizat de Storia.ro și agenția de cercetare D&D Research. La polul opus, în topul oraşelor cele mai zgomotoase se află Alexandria, Suceava şi Buzău.
Potrivit studiului, Capitala se află pe poziţia cu numărul şapte în topul celor mai dezavantajoase oraşe din punct de vedere al nivelului de linişte.
Iar cele mai gălăgioase cartiere bucureştene sunt Bucur Obor, Lujerului și Militari.
Sondajul, la care au răspuns 260.000 de români, a analizat percepţia acestora asupra nivelului de linişte în regiunile, oraşele şi cartierele în care aceştia locuiesc.