Antena 3 CNN Actualitate Social Topul celor mai curate oraşe din România. Pe ce loc se află Capitala

Topul celor mai curate oraşe din România. Pe ce loc se află Capitala

1 minut de citit Publicat la 16:34 24 Mai 2017 Modificat la 16:34 24 Mai 2017

Braşov, Oradea şi Sfântul Gheorghe sunt cele mai curate oraşe din România, în timp ce Capitala ocupă locul 23, în clasamentul naţional general. Sunt concluziile unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro, în legătură cu percepţia cetăţenilor asupra nivelului de curăţenie din oraşele şi cartierele în care locuiesc.

Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Piteşti, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Serverin şi Târgu Mureş.

Ultimele poziţii în top sunt ocupate de Reşiţa, Călăraşi şi Brăila. Printre oraşele care au primit cele mai slabe notări din partea locuitorilor lor la capitolul curăţenie se mai numără şi Satu Mare, Focşani, Galaţi, Alexandria, Zalău, Suceava şi Bacău.

La nivel de regiuni istorice, Transilvania a fost desemnată de 42.969 de români ca fiind zona cu cel mai ridicat nivel al curăţeniei, pe când Moldova ocupă ultima poziţie.

Conform percepţiei cetăţenilor din Capitală, Bucureşti ocupă poziţia 23 în topul oraşelor din România la capitolul curăţenie. Peste 35.000 de bucureşteni şi-au evaluat cartierele în care locuiesc, primele poziţii din punct de vedere al nivelului de curăţenie fiind reprezentate de Aviaţiei, Nicolae Grigorescu şi Pajura. Cartierele Titan, Dămăroaia, Domenii, Băneasa şi Bucureştii Noi sunt şi ele în top zece printre cele mai curate cartiere din Capitală.

Printre cartierele de la coada clasamentului se numără Ferentari, Sălaj, Rahova şi Gara de Nord. Ghencea, Drumul Taberei, Moşilor sau Crângaşi sunt o parte dintre cele care se regăsesc la jumătatea topului.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole