Antena 3 CNN Actualitate A murit după ce a făcut accident cu maşina furată! Hoţul a scos cuţitul la şoferiţă: "Strigă-l pe Iisus!"

A murit după ce a făcut accident cu maşina furată! Hoţul a scos cuţitul la şoferiţă: "Strigă-l pe Iisus!"

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 09:20 03 Feb 2021 Modificat la 09:20 03 Feb 2021

Poliţiştii din Topoloveni, judeţul Argeş, s-au aflat, marţi noaptea, pe urmele unui bărbat de 22 de ani din localitatea Priboieni, după ce au fost fost sesizați că acesta ar fi furat o maşină. După ce a sustras autovehiculul din comuna Călineşti şi a rulat o vreme pe şosea, hoţul a abandonat maşina în localitatea sa de domiciliu.

Cursa infracţională nu s-a oprit aici iar locuitorii comunei au fost martori la scene desprinse, parcă, dintr-un film de groază: sub ameninţara cuţitului, tânărul (foto galerie) i-a furat maşina unei şoferiţe, căreia i-a cerut să-l strige pe Iisus Christos!

Fata era în mașină împreună cu iubitul ei atunci când a fost atacată din senin. Cei doi se opriseră pentru câteva minute pentru a permite unui prieten să coboare din autoturism.

Şoferiţă tâlhărită: Mi-a zis să zic Iisus...Amin!

"Eu eram cu maşina parcată şi el a venit din spatele maşinii, dezbrăcat, cu nişte haine în mână şi cu briceagul. Mi-a deschis uşa de la maşină, a scos briceagul la mine, mi-a dat cu pumnul în ochi, m-a dat cu capul de volan, m-a tras de mână şi m-a scos afară din maşină. M-a înjurat, m-a făcut în toate felurile (...) M-a pus să zic de două ori Iisus şi Amin!", a mărturisit tânăra.

Prietenul fetei şi-a dat seama că îl cunoaşte pe atacator. El a coborât din maşină şi a încercat să-l oprească pe tâlhar, însă acesta din urmă a sărit la bătaie. Speriaţi, tinerii au sunat după ajutor. Primul care ajuns a fost tatăl fetei.

"Fata s-a speriat, s-a dat jos din maşină, a început să plângă şi să mă sune să vin repede la ea. El (tâlharul) a mai furat o maşină, a venit cu o dubă, din ce am înţeles. A lăsat-o în parc la Priboieni", a povestit el.

Ancheta va stabili dacă tâlharul era drogat

După acest al doile furt, tâlharul n-a apucată să meargă prea mult cu maşina: la scurt timp, a comis accident rutier, în urma căruia a fost rănit mai grav şi a fost transportat la spital. În cursul nopţii, el a murit din cauza leziunilor.

O anchetă va stabili acum dacă tânărul era băut sau drogat. Conform unor surse Antena 3, autorul acestui lanţ de infracţiuni ar fi trebuit sa fie in carantină. El fusese în Spania şi se întorsese în ţară de trei zile, deşi în evidenţele autorităţilor figura ca întors din Austria.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole