Antena 3 CNN Life Sănătate Top trei alimente de evitat în Postul Paștelui. Sunt adevărate "bombe" cu chimicale

Top trei alimente de evitat în Postul Paștelui. Sunt adevărate "bombe" cu chimicale

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:00 19 Mar 2024 Modificat la 14:00 19 Mar 2024

Există câteva alimente pe care credincioşii le consumă în mod regulat în post, însă este bine de știut că acestea au efecte nocive asupra organismului.

Postul Paștelui nu este deloc ușor, având în vedere că sunt doar două zile cu dezlegare la pește, de Buna Vestire, pe 25 martie, şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), pe 28 aprilie.

În această perioadă, mulți cad în capcana unor produse care sunt dedicate postului, însă, în realitate, sunt nesănătoase și pot produce mult rău în organism.

Există câteva alimente pe care toţi cei care vor să ţină Postul Paștelui trebuie să le evite, deși, în această perioadă, se găsesc din abundență pe rafturile magazinelor.

Alimente de evitat în Postul Paștelui

1. Pateul vegetal se află în fruntea listei alimentelor de post periculoase. Deși este un produs la îndemâna oricui, acesta ar trebui să fie evitat, fiind bogat în E-uri, coloranți, gluten, sare în exces sau amidon.

Combinat cu pâine, acest produs devine o adevărată bombă calorică, motiv pentru care nu ar trebui să fie consumat.

2. Margarina este un alt aliment care ar trebui să fie evitat, fiind bogată în grăsimi trans, acele grăsimi care favorizează depunerea colesterolului pe vasele de sânge. 

Consumată pe termen lung, acest aliment poate duce la apariţia bolilor cardiovasculare. Totodată, grăsimile hidrogenate din margarină slăbesc sistemul imunitar, provocând şi rezistenţă la insulină.

3. Soia este, de asemenea, un aliment periculos, fiind găsită la raft sub diferite forme. Din păcate, majoritatea produselor din soia sunt foarte procesate și conțin aditivi nocivi, precum și alte substanțe care au rolul de a da senzația unui gust asemănător produselor pe bază de proteine animale.

Este important să citim atent eticheta și să evităm să cumpărăm produse care conțin tartrazină (E110), coșenilă (E120), roșu ponceau (E124), glutamat de sodiu (E621) și alte E-uri toxice sau suspecte, notează doc.ro.

Totodată, este bine să fim atenți și la prăjiturile de post, care conțin foarte mult zahăr, precum și alte ingrediente complet nesănătoase.

Indiferent ce produse alegem de pe rafturile magazinelor, este important să citim cu atenție eticheta, astfel încât să putem identifica ingredientele care ni se par suspecte. 

În perioada postului, mâncărurile simple, preparate în casă, reprezintă cea mai bună variantă de a ne păstra sănătoși.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole