Mii de procese sunt blocate, uneori, ani de zile, din cauza întârzierilor judecătorilor în a motiva deciziile sau a da pronunțările. Raportul inspecției judiciare arată realitatea cruntă din sistemul judiciar. Procese tergiversate au fost explicate până acum de lipsa de personal, însă Consiliul Superior al Magistraturii spune că în ultimul timp, deficitul de magistrați din justiție s-a redus semnificativ.
Sute de dosare stagnează în instanță din cauza întârzierilor, chiar și de ani de zile, ale judecătorilor când vine vorba despre redactarea motivărilor deciziilor pe care le dau.
O judecătoare din București a fost cercetată disciplinar de inspecția judiciară pentru că nu a redactat 151 de motivări. Conform raportului inspecției judiciare, femeia a înregistrat întârzieri chiar și de 3 ani de zile, lucru care, evident, a blocat judecarea contestațiilor formulate fie de procurori, fie de inculpați. În urma cercetării disciplinare, femeia a scăpat doar cu un avertisment.
Un număr dublu de dosare ținute pe loc din cauza deciziilor nemotivate chiar și ani de zile a fost înregistrat în cazul unei magistrate din Vâlcea, 330 de procese au stat pe loc la o instanță din Vâlcea, după ce magistrat a întârziat să redacteze motivările deciziilor pe care le-a dat pe fondul cauzei.
După ce a fost anchetat disciplinar, femeii a fost tăiate 15 procente din salariul de bază. În cazul unora dintre judecătorii cercetați de inspecția judiciară a fost identificat un număr record de amânări ale deciziei.
Un judecător din Suceava a ajuns să fie anchetat disciplinar după ce a amânat succesiv pronunțările în cazul a 255 de dosare. Același magistrat a întârziat foarte mult și cu motivările deciziilor pe care le-a luat. Vorbim despre întârzieri de 680 de zile în unele dintre cazuri.A scăpat doar cu un avertisment, după ce a fost anchetat de superiori.
Pentru unii dintre magistrați au fost aplicate și sancțiuni mai dure. Un magistrat a fost retrogradat după ce a întârziat chiar și 830 de zile pentru a redacta o hotărâre judecătorească. Angajatul Ministerului Justiției a amânat succesiv să dea motivările, având în vedere deciziile pe care le luase în anumite dosare.
Cei mai mulți dintre magistrați, odată ajunși să fie anchetați disciplinari, invocă argumente potrivit cărora sunt supraîncărcați cu dosare pe care le-au de analizat. Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat că s-au făcut progrese mari în a acoperit deficitul din sistemul judiciar.