Antena 3 CNN Actualitate Social Topul celor mai abuzive instituții din România. Guvernul și CNSU, pe primele locuri

Topul celor mai abuzive instituții din România. Guvernul și CNSU, pe primele locuri

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 09:02 09 Feb 2022 Modificat la 09:08 09 Feb 2022

Cu un procent de 39,4, pe primul loc sunt Guvernul României și Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Pe locul al doilea, sunt Instanțele de judecată sau Parchetele cu un procent de 16,7.

Probleme cu abuzurile au fost şi în primării: peste 10% dintre cei chestionaţi au sesizat nereguli. 9,8% au mentionat Poliţia Română, iar aproape 7% au vorbit despre abuzuri la ANAF.

Oamenii spun că au fost victime ale unor abuzuri comise de angajaţi si în Ministerul Sănătăţii, 6,5% dintre cei chestionati declar asta. Nici Casele de Pensii Publice nu sunt lipsite de astfel de incidente. În această instituţie 3,7% dintre cei care au participat la chestionar au semnalat abuzuri.

Potrivit rezultatelor sondajului FACIAS, cele mai puţine victime ale neregulilor din instituţiile statului sunt la DGASPC şi la Ministerul Muncii.

Aproape 47% dintre cei care au raspuns la chestionarul realizat în cadrul proiectului "Fii informat, nu abuzat" spun că au fost victimele abuzurilor comise de instituțiile statului de șase ori în viața lor. Iar 26% dintre participanţi spun că au fost victime ale unui astfel de abuz de peste şapte ori.

Asta înseamnă că 73% dintre cei chestionaţi au fost victime ale unui abuz în instituțiile statului.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole