Antena 3 CNN Conținut plătit Top 5 idei pentru amenajarea inedită a locuinței

Top 5 idei pentru amenajarea inedită a locuinței

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:20 15 Apr 2022 Modificat la 17:20 15 Apr 2022

De asemenea, câteva sfaturi de amenajare living îți vor fi utile. Sufrageria este încăperea principală a casei, locul în care familia se poate reuni la evenimentele important. Așadar, este ideal să corespundă gusturilor fiecărui membru al familiei. De altfel, întreaga locuință este un tot unitar în care armonia primează. Așadar, cum alegi un design interior potrivit?

Design-ul interior reprezintă toate elementele existente în cadrul unei construcții, de la zugrăveală la obiectele de mobilier. Așadar, o atenție deosebită la detalii și un plan bine stabilit îți va aduce un rezultat armonios și plăcut. Până la urmă personalitatea membrilor familiei trebuie să-și facă simțită prezența în stilul de amenajare.

Există o multitudine de stiluri după care te poți ghida și pe care le poți combina. Unele dintre cele mai populare sunt următoarele: 

  • Amenajarea în stil minimalist - Reprezintă o variantă inspirată pentru locuințele de dimensiuni mici. Este ușor de recunoscut, fiind un stil simplu din toate punctele de vedere. Culorile utilizate sunt neutre și plăcute ochiului, iar mobilierul este unul multifuncțional. Astfel, spațiul nu va fi încărcat, dar nici nu îi va lipsi vreun element locuinței tale. Reprezintă un stil ideal pentru persoanele care pun mai degrabă preț pe simplitate și aspecte ale vieții precum sănătatea și relațiile interumane.
  • Amenajarea în stil scandinavian - Este predominat de culoarea alb, ea conferind spațiului un efect aerisit, luminos și relaxant. Poți însă adăuga pete de culoare în diferite nuanțe, precum roz prăfuit sau baby blue. Mobilierul este simplu și practic, accentul fiind pus pe linii drepte și piese clasice. Un astfel de stil se potrivește perfect pentru design interior dormitor, încăpere în care ne petrecem o mare parte a timpului. 
  • Amenajarea în stil vintage - Este un stil elegant și sofisticat care se potrivește persoanelor care preferă obiectele de mobilier și decor cu o anumită însemnătate. Nu este o amenajare demodată, ba dimpotrivă. Poți crea o locuință cât se poate de modernă și la modă în stil vintage. Caracteristicile predominante sunt obiectele de mobilier din lemn masiv și covoarele cu modele abstracte. De asemenea, pune accent pe decorațiuni specifice.
  • Amenajarea în stil clasic - Este ușor de recunoscut, fiind caracterizat de mobila masivă, aspectul stilat și organizarea minuțioasă. Simetria este cuvântul cheie al unei astfel de amenajări. Așadar, reprezintă alegerea ideală pentru persoanele organizate și elegante. Poți obține rezultate cu adevărat luxoase dacă optezi pentru un design interior clasic!
  • Amenajarea în stil maximalist - Se află la polul opus de cea de tip minimalist. Este caracterizată de culoare și elemente contrastante, iar decorațiunile nu trebuie să lipsească. Reprezintă un stil de amenajare ideal pentru persoanele neconvenționale, creative și libere. Cu un astfel de amenajare îți pune amprenta cu siguranță amprenta asupra locuinței tale.

Documentează-te și alege amenajarea care ți se potrivește cel mai bine! De asemenea, poți alege să combini stilurile și să obții un rezultat unic. Lasă-ți creativitatea să creeze încăperi unice. 

Nu în ultimul rând, nu ezita să apelezi la o echipă specializată în domeniu. Astfel, vei obține un rezultat armonios și exact așa cum ți l-ai imaginat. Transformă-ți viziunea într-o realitate!

Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole