În 2020, admiterea la liceu se va face, la fel ca și în ceilalți ani, în baza unei medii ponderate între evaluarea națională (80 la sută) și media generală de absolvire a ciclului gimnazial (20 de procente).
Având în vedere că elevii claselor a VIII-a au aflat ieri notele de la examenul de Evaluare Națională și mai sunt doar câteva zile până ce liceele își vor deschide porțile pentru înscrieri, vă prezentăm un top al celor mai bune licee din țară.
Din topul liceelor din țară, 4 dintre acestea sunt din Capitală, restul fiind din Iași, Cluj Napoca, Constanța,Craiova, Brașov și Timișoara.
De asemenea, vă prezentăm și lista celor mai bune licee din Capitală. Acestea sunt licee de prestigiu, unde candidații trebuie să aibă o medie foarte mare pentru a fi admiși. Vestea bună, pentru cei care nu îndelinesc această condiție, este că aceste licee au în programă și clase unde pot fi admiși elevi cu medii mai mici.
Ca și în alți ani, ”Colegiul Național Sfântul Sava” rămâne pe primul loc în topul celor mai bune licee din București. Acesta este urmat de ”Gheorghe Lazăr”, ”Tudor Vianu”, ”Mihai Viteazu” și ”Gheorghe Șincai”.
Topurile au fost realizate prin ponderarea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (40%), media de la examenul de BAC (30%), promovabilitatea la BAC (20%) si media rezultatelor obtinute la olimpiade (10%).
Sursa: admitereliceu.ro