Elon Musk rămâne cel mai bogat om al planetei, după ce acțiunile companiei Tesla s-au dublat în acest an ajutându-l să-și crească averea cu aproape 98 de miliarde de dolari. Această creștere este mai mare decât PIB-ul anual al Angolei.
Pe locul 2 Bernard Arnault, proprietarul Louis Vuitton și a altor companii de produse de lux - a ajuns la o avere de 179 miliarde de dolari. Inflaţia uriaşă şi criza economică nu au afectat vânzarea de haine şi poşete de lux.
Jeff Bezos s.a îmbogăţit şi el. Acţiunile Amazon au crescut cu 83%, ceea ce a alimentat o creştere de 71 de miliarde de dolari a averii lui, care a ajuns la 178 de miliarde.
Acţiunile Microsoft au crescut şi ele îmbogăţind fondatorul Microsoft şi averea fostului CEO Steve Ballmer la 140 şi 130 de miliarde de dolari.
Averea fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg a crescut cu 184%, de la 45 de miliarde de dolari la 128 de miliarde de dolari.
Warren Buffett, legendarul investitor american, şi-a mărit averea cu peste 10 miliarde de dolari, ajungând la 120 de miliarde de dolari în acest an. Totuşi, la cât s-au îmbogăţit ceilalţi, a coborât de pe locul 5 pe locul 10.
Citește și: Țara în care românii pricepuţi pot lua un salariu de minim 2.500 de euro pe lună
Top cei mai bogați oameni din lume:
1. Elon Musk - 235 miliarde de dolari
2. Bernard Arnault - 179 miliarde de dolari
3. Jeff Bezos - 178 miliarde de dolari
4. Bill Gates - 140 miliarde de dolari
5. Steve Ballmer - 130 miliarde de dolari
6. Mark Zuckerberg - 128 miliarde de dolari
7. Larry Page - 128 miliarde de dolari
8. Larry Ellison - 124 miliarde de dolari
9. Sergey Brin - 121 miliarde de dolari
10. Warren Buffett - 120 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.