Numele fostului premier britanic, Tony Blair, apare în dosarul lui Victor Ponta de la DNA Ploiești. Conform procurorilor, Ghiță ar fi dat bani pentru vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair.
Jurnaliștii Antena 3 au cerut, marți, o poziție oficială din partea fostul premier britanic, referitoare la această cauză.
“Domnul Blair a fost invitat în România să țină un discurs despre viitorul Europe, la invitația fundației Multimedia pentru Democrație. Suma pe care a primit-o domnul Blair din partea fundației a fost donată integral pentru actele de caritate ale lui Tony Blair”, este mesajul transmis de echipa de comunicare a lui Tony Blair.
Sebastian Ghiţă a declarat, marţi după-amiază, la intrarea în sediul DNA Ploieşti unde este audiat în dosarul lui Victor Ponta, că nu i-a dat bani fostului premier britanic Tony Blair.
"Nu. Nu îl cunosc pe Tony Blair. Nu am avut plăcerea să mă întâlnesc cu dânsul", a spus Sebastian Ghiţă.
Întrebat dacă a dat bani pentru PSD, acesta a spus că a dat doar sumele publicate în Monitorul Oficial.