Antena 3 CNN Actualitate Tony Blair ar putea fi săltat?

Tony Blair ar putea fi săltat?

1 minut de citit Publicat la 17:08 07 Sep 2016 Modificat la 17:08 07 Sep 2016

S-a născut un mare grup criminal organizat. Din care face parte fostul premier Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiță, reprezentanți ai unor ONG-uri de marcă și, conform practicii DNA, beneficiarul final al unei sume uriașe de bani. Acesta este Tony Blair, fostul prim-ministru laburist al Marii Britanii. Principalii protagoniști din România sunt cercetați în stare de libertate. Pentru moment, altfel nici nu se poate.  Fiindcă atât Ponta, cât și Ghiță sunt parlamentari, iar pentru a fi arestați este necesară ridicarea imunității lor. În schimb, au control judiciar. Nu pot părăsi țara. Nu au voie să discute între ei. Nu își pot exprima niciun fel de opinii despre cauză și despre procurori. Dar beneficiarul final al sfertului de milion de euro este Tony Blair. Va fi și el prins în dosar? Urmează să fie săltat? se întreabă jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, într-un editorial publicat de stiripesurse.ro.

Am aflat cu stupoare, și mă declar de-a dreptul șocat, că, într-o prietenie lungă de mulți ani, se poate pune problema cumpărării de favoruri. Conform comunicatului DNA, Sebastian Ghiță, pentru a ajunge parlamentar, s-ar fi rugat frumos de bunul său prieten Victor Ponta, la acea dată președinte al PSD și copreședinte USL, pentru a-l pune și pe el pe liste, în Prahova, la Camera Deputaților. Prietenia nu ar fi fost suficientă. Sebastian Ghiță ar fi fost obligat să cotizeze cu o sumă colosală. Care se ridică la un sfert de milion de euro. Altfel, Victor Ponta l-ar fi ignorat. Iar pe liste ar fi ajuns alții.

Conform procurorilor DNA, prietenia a fost scoasă la vânzare. Pusă pe tarabă. Și nu numai prietenia. Sebastian Ghiță, în ciuda a fel de fel de critici care i s-au adus, eu însumi numărându-mă printre autori, este un om de afaceri de succes din Prahova care acționează, însă, la nivel național. Și chiar internațional. Nu pare a fi nici analfabet, nici peltic, nici atins de vreun alt beteșug. Este, în felul lui, reprezentativ pentru ceea ce presupune activitatea unui parlamentar. Dispune, în acest scop, de suficientă cultură și experiență. Și de inteligență.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole