Antena 3 CNN Actualitate Tone de piept de pui infestat cu Salmonella, confiscate de inspectorii ANSVSA

Tone de piept de pui infestat cu Salmonella, confiscate de inspectorii ANSVSA

1 minut de citit Publicat la 11:31 02 Iul 2019 Modificat la 11:31 02 Iul 2019

Inspectorii ANSVSA au depistat în urma unor controale  peste 9 tone de piept de pui cu os congelat, cu origine România, contaminat cu Salmonella enteritidis.

Comunicatul ANSVSA:

În perioada 3-21 iunie 2019, au fost efectuate la nivel național controale tematice pe întreg lanțul alimentar în domeniul producţiei cărnii de pasăre.

În cadrul acțiunii au fost controlate 340 de obiective (184 exploatații comerciale de pui de carne, 8 exploatații comerciale de curcani la îngrășat, 48 unități de abatorizare și tranșare a cărnii de pasăre, 87 unități autorizate pentru producerea cărnii tocate, a cărnii preparate și a cărnii separate mecanic de pasăre, 13 centre de sacrificare a păsărilor la nivelul fermelor).

Au fost acordate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 109.200 de lei și au fost emise 2 ordonanțe de suspendare a activității.

Inspectorii sanitari – veterinari au sechestrat la nivelul unor unități de abatorizare și tranșare a cărnii de pasăre 9.305 kg de piept de pui cu os congelat, cu origine România, contaminat cu Salmonella enteritidis, precum și o cantitate de 28 de kg de carne de pasăre, a cărei trasabilitate nu a putut fi demonstrată. Întreaga cantitate de carne a fost dirijată către unitățile de neutralizare.

Dintre neconformităţile constatate și sancţionate în urma controalelor menţionăm:

  • deficiențe privind stocarea și gestionarea medicamentelor și a altor produse biologice la nivelul exploatațiilor comerciale de pui de carne;
  • programele de autocontrol elaborate de către operatorii unor exploatații comerciale de păsări nu includ testarea calității apei administrată păsărilor, nu se prelevează probe de apă pentru determinarea parametrilor fizico-chimici și microbiologici;
  • igienă necorespunzătoare (pereți, plafoane, pavimente deteriorate, prezența mucegaiului, sterilizatoare de cuțite și alte echipamente tehnologice defecte ruginite);
  • deficiențe privind manipularea și depozitarea cărnii de pasăre;
  • nerespectarea condițiilor de igienă a vestiarelor pentru personal, a spațiilor de producție și a utilajelor și echipamentelor tehnologice în unele unități de industrie alimentară din domeniul cărnii de pasăre;
  • nerespectarea normelor sanitare veterinare privind bunăstarea păsărilor în timpul transportului și sacrificării;
  • deficiențe privind implementarea programelor proprii de control, de către operatorii unităților de industrie alimentară din domeniul cărnii de pasăre (nerespectarea frecvenței de prelevare a probelor pentru determinarea criteriilor microbiologice ale cărnii de pasăre);
  • deficiențe privind etichetarea cărnii de pasăre și a produselor obținute din carne de pasăre;
  • deficiențe referitoare la elaborarea și implementarea procedurilor privind bunele practici de igienă și a programelor HACCP;
  • lipsa instruirilor privind bunele practici de igienă pentru personalul lucrător.
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole