Antena 3 CNN Actualitate Toaletele stradale din Capitală închise, chiar înainte de sosirea suporterilor la Euro 2020

Toaletele stradale din Capitală închise, chiar înainte de sosirea suporterilor la Euro 2020

Milena Niță
<1 minut de citit Publicat la 13:59 04 Iun 2021 Modificat la 13:59 04 Iun 2021

Motivul este acela că Primăria Capitalei are datorii importante la firma care se ocupă de toalete, potrivit digi24.ro.

Din totalul de 130 de toalete stradale automate care se autodezinfectează după fiecare folosire, 100 sunt închise, sigilate cu folie neagră. 

Toaletele automate din centru, sigilate

Multe din ele sunt în centru. Astfel, WC-urile de la Floreasca, de la Guvern, de pe Valter Mărăcineanu nu pot fi folosite.

De această problemă se vor lovi, curând şi străinii. Pe 11 iunie, începe Campionatul European de Fotbal, iar la București vor sosi atunci mii de austrieci, macedoneni, ucraineni, francezi, nemți sau portughezi.

"Aceste toalete au fost închise din cauza faptului că nu s-a semnat, până la ora actuală, un contract de întreținere și mentenanță. 

WC-uri închise, din cauza lipsei de bani

Din cauza, din cele câte știm noi, fondurilor lipsă de la Primăria Capitalei. Pentru a continua activitatea, noi trebuie să avem o putere financiară, pentru că noi plătim curent, apă, consumabile. Și așa mai departe", a spus Marin Dumitru, reprezentant al prestatorului de servicii publice. 

Noul acord-cadru, încheiat cu prestatorul până pe 10 octombrie, prevede ca orașul să beneficieze doar de 18 toalete automate fixe, 64 de toalete ecologice mobile și 46 adaptate persoanelor cu dizabilități.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole