Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Cele mai bune destinații de vacanță pentru 2023. Topul făcut de National Geographic

Cele mai bune destinații de vacanță pentru 2023. Topul făcut de National Geographic

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 17:33 31 Oct 2022 Modificat la 17:36 31 Oct 2022

Jurnaliştii de la National Geographic au grupat cele mai bune destinaţii de vacanţă în cinci categorii: cultură, natură, aventură, comunitate şi familie.

Astfel, celor care vor să îmbine relaxarea cu acumularea de cunoştinţe despre civilizaţie şi istoria omenirii li se recomandă locuri ca Via Appia din italia, Grotele Longmen din China sau Egiptul drept destinaţie de vacanţă.

Amatorii de peisaje care taie răsuflarea ar trebui să viziteze în 2023 Scoţia, Botswana, Slovenia sau Insulele Azore.

Pentru cei care iubesc aventura, Noua Zeelandă, Peru, Alpii austrieci sau Parcul Naţional Revillagigedo din Mexic pot fi destinaţiile ideale.

În ce priveşte cele mai potrivite locuri de vacanţă pentru întreaga familie, jurnaliştii americani recomandă Trinidad şi Tobago, California, Columbia sau Elveţia.

În categoria "comunitate" National Geographic a inclus Arhipelagul Dodecanez din Grecia, Milwaukee, provincia Alberta din Canada, Laosul şi Ghana.

Lista destinațiior National Geographic pentru 2023:

Cultură

Via Appia, Italia

Busan, Coreea de Sud

Grotele Longmen, provincia Henan, China

Egipt

Charleston, Carolina de Sud

Natură

Scoția

Botswana

Slovenia

Parcul Național Big Bend, Texas

Azore

Aventură

Noua Zeelandă

Choquequirao, Peru

Utah

Alpii austrieci

Parcul Național Revillagigedo, Mexic

Comunitate

Arhipelagul Dodecanez, Grecia

Milwaukee, Wisconsin

Alberta, Canada

Laos

Ghana

Familie

Trinidad și Tobago

San Francisco Crosstown Trail, California

Columbia

Manchester, Regatul Unit

Elveţia

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole