Antena 3 CNN Actualitate Social Schimbare importantă pentru transportul din Capitală! Anunţul STB

Schimbare importantă pentru transportul din Capitală! Anunţul STB

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 18:00 13 Mai 2024 Modificat la 18:00 13 Mai 2024

Titlurile de călătorie pentru transportul public de suprafaţă din Capitală pot fi achitate şi prin PayPoint, anunţă Societatea de Transport Bucureşti.

Reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti au precizat că cei care folosesc transportul în comun au o nouă modalitate de a achita titlurile de călătorie.

„Noi metode de plată pentru transportul public: de acum și prin PayPoint”, precizează STB, pe pagina oficială de Facebook.

Noua metodă de plată a fost adoptată de luni.

“De astăzi, poți să îți cumperi titluri de călătorie și din magazinele partenere PayPoint - acele terminale de plată pe care le găsești în: magazine de proximitate, marile rețele de retail, centre comerciale, piețe, benzinării, sedii ale băncilor partenere, primării și alte instituții publice”, se precizează în aceeaşi postare.

În total sunt puse la dispoziție peste 830 puncte de plată PayPoint- în București și în Ilfov - de unde poate fi reîncărcat cardul ACTIV.

„Continuăm procesul de modernizare a transportului public din București. Avem un parc nou de vehicule, se lucrează la modernizarea și reparația infrastructurii șinelor de tramvai și am creat benzi unice de circulație. Lucrăm în continuare la diversificarea metodelor de plată și oferim soluții pentru toate categoriile de călători”, a declarat Daniel Istrate, directorul general al STB SA.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole