Antena 3 CNN Actualitate Un TIR care transporta autoturisme a luat foc pe Autostrada Arad - Timişoara. Mașinile au ars în totalitate

Un TIR care transporta autoturisme a luat foc pe Autostrada Arad - Timişoara. Mașinile au ars în totalitate

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 08:50 09 Dec 2022 Modificat la 10:34 09 Dec 2022

În cursul nopții de joi spre vineri, un autotren a fost cuprins de flăcări.

Incidentul a avut loc pe autostrada A1, la kilometrul 534-800 Arad, sensul spre Nădlac.

Pompierii militari arădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea incendiului.

"La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la remorca autotrenului și la capul tractor", potrivit ISU Arad.

Autotrenul distrus de flăcări cu tot cu încărcătura, este şi acum pe banda de urgenţă a autostrăzii, circulaţia este restricţionată cu 500 de metri înainte, iar şoferii pot circula doar pe banda doi.

În urma flăcărilor autotrenul și cele 8 autoturismele au ars în totalitate.

Nu s-au înregistrat victime.

[GAL layout="4"]

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic determinat de frecarea unei roți a remorcii pe timpul deplasării.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole