Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Tipuri de exerciţii pe care ar trebui să le facem în funcţie de vârstă

Tipuri de exerciţii pe care ar trebui să le facem în funcţie de vârstă

Georgiana Mihăilă
2 minute de citit Publicat la 07:00 11 Noi 2021 Modificat la 07:00 11 Noi 2021

Urmăriți în continuare o clasificare a celor mai benefice tipuri de exerciţii pe care ar trebui să le facem în funcție de vârsta pe care o avem.

"Indiferent de ce talent sau ce îndrumare are copilul tău este foarte bine să îi găsești o formă de sport care să îi placă. Este important să facă mișcare mai ales în era asta digitală", a spus antrenorul Beatrice Olaru.

Din nefericire, statisticile arată că mai bine de jumătate din copiii din România nu practică niciun sport.
"Fie că vorbim de înot, fie că vorbim de tenis, fotbal.. e bine să îl duci și să îl testezi. De ce e important să facă sport? Pentru dezvoltarea lui fizică, dar și psihică, pentru că sportul de ajută și psihic. Te ajută să te dezvolți pe sistem osos, pe sistem articular, pe sistem muscular foarte bine. Dacă faci un sport de echipă, te ajută foarte bine să lucrezi în echipă, să faci parte dintr-o echipă", a precizat Beatrice Olaru.

Și sala de fitness poate fi o variantă, dar ar trebui să lucreze cu un antrenor personal, întrucât există o serie de restricții pentru tinerii aflați în procesul de creștere.
"E foarte importantă puterea exemplelului, degeaba îi spui copilului du-te la sală, dacă el te vede pe tine că stai pe canapea, ronțăind", a menţionat antrenoarea de fitness.

"Și, dacă îmi zici, că și părinții e important să facă mișcare, atunci ce le recomanzi celor între 20 și 40 de ani?", a întrebat Georgiana.

"Dacă nu există afecțiuni fizice, chiar poți să faci orice formă de sport. E vârsta la care poți face de la sesiuni de mers sau dacă îți plac alergările în parc până la cățărări pe munte, orice vrei tu, pentru că e perioada aia a vieții în care corpul tău este în forță, este sănătos", a răspuns Beatrice Olaru.

Potrivit unor studii, patru ore de exerciţii fizice pe săptămână pot reduce cu 60% riscul apariţiei cancerului la sân. Totodată, riscul cancerului de colon poate fi redus cu până la 40%, dacă faceţi exerciţii cardio timp de trei-cinci ore pe săptămână. Exerciţiile recomandate pentru vârsta de 30 de ani sunt cross training-ul, ciclismul, alergatul, înotul, yoga, tai chi şi dansul. De asemenea, stretching-ul şi plimbările sunt extrem de importante.
"Iar după 40 de ani?", a întrebat Georgiana.

"Trebuie puțin să mai încetinim ritmul, evităm săriturile, evităm să lucrăm cu greutăți foarte mari, evităm să lucrăm cardiovascular la o frecvență foarte mare evităm cumva să mergem în extreme", a specificat antrenoarea, Beatrice Olaru.

După 40 de ani, puterea musculară scade. Pentru a vă îmbunătăţi muşchii şi a vă menţine rata metabolismului ridicată trebuie să faceţi eforturi regulate. Mai mult, sportul vă va arde caloriile mai repede şi va îndepărta grăsimea.

"Mă duc într-un parc și urc scări, pur și simplu urc și cobor. Dacă găsește o scară cu 20-30 de trepte să facă 10 lungi și cu asta am un antrenament reușit pentru ceea ce pot eu să fac. Apoi, poți să te îndrepți către antrenamentele de yoga și pilates. Sunt sesiunile de înot, care la fel știm că înotul lucrează musculatura întregului corp", a spus Beatrice.

Și din făcut mișcare nu trebuie să ne oprim niciodată. Chiar și la 70 de ani poți face exerciţii, dar cu grijă şi folosindu-te de un scaun ajutător. Sunt recomandate exerciţiile care solicită picioarele şi braţele, aerobic şi stretching.
 

Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole