Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Sumele pe care le plătesc părinţii pentru o ţinută de vis la balul de absolvire al copiilor | Recomandările designerilor de modă

Sumele pe care le plătesc părinţii pentru o ţinută de vis la balul de absolvire al copiilor | Recomandările designerilor de modă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:36 16 Mai 2024 Modificat la 21:43 16 Mai 2024

Rochii unicat, pantofi și genți de designer sunt doar câteva dintre articolele vestimentare de pe lista absolvenților care celebrează încheierea gimnaziului sau a liceului.

Au nu au, părinții nu se mai uită la bani când vine vorba de fericirea copilului, motiv pentru care ajung să scoată din buzunar și mii de euro.

Federica, de exemplu, nu a avut un buget limitat. Rochia de absolvire costă în jur de 3.000 lei.

"Cu corset roz, culoarea mea preferată, cu voal", spune Federica despre rochia ei pentru balul de absolvire.

Nici absolvenții de gimnaziu nu se lasă mai prejos. Natalis își dorește ca în seara balului să fie cea mai strălucitoare.

"Mami şi tati mi-au spus să am cea mai frumoasă rochie, să o fac cum îmi doresc eu", spune Natalis. 

"Anul acesta a fost cred că cel mai intens sezon și cel mai intens an pentru rochiile de bal. Foarte multe domnișoare de clasa a VIII-a dar și, bineînțeles, de clasa a XII-a", spune Sonia Trifan, designer vestimentar.

Nu doar rochiile și pantofii sunt elementele cheie pentru o ținută de Hollywood.

"E foarte importantă accesorizarea. Puteți să vă îmbrăcați cu o rochie foarte simplă. Cumpărați niște accesorii mari, oversize pe care le puneți și atunci cea rochie pare deja alta. O coafură mult mai interesantă, un machiaj, să zic, altfel decât porți de obicei",  mai spune Sonia Trifan, designer vestimentar.

"Părinții sunt dispuși să cheltuiască ce insist eu pentru fiecare dintre ei. Şi o fac chiar cu clienții magazinului meu să își cumpere haine pe care le vor mai purta", spune Adina Buzatu, creatoare de modă. 

Cheltuielile pentru balul de absolvire nu se rezumă doar la vestimentație. În cazul fetelor, acestea mai includ și programările la coafor, machiaj și manichiură, iar în cazul băieților, ținutele sunt completate de ceasuri de lux sau limuzine închiriate de părinți pentru sosirea la localul unde va avea loc petrecerea.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole