Antena 3 CNN Life Sănătate Tinerii români vor putea circula gratuit cu trenul prin toată Europa. Care sunt condiţiile

Tinerii români vor putea circula gratuit cu trenul prin toată Europa. Care sunt condiţiile

S.T.
1 minut de citit Publicat la 14:35 13 Mai 2018 Modificat la 14:35 13 Mai 2018

Uniunea Europeană doreşte să permită unui număr de 15.000 de tineri în vârstă de 18 ani să călătorească gratuit prin Europa în această vară, în cadrul unui program intitulat DiscoverEU, a indicat joi Comisia Europeană, citată de AFP.

Iniţiativa, apărută printr-o propunere a Parlamentului European, are un buget de 12 milioane de euro în 2018, pentru a finanţa biletele de transport. Programul va fi deschis în iunie pentru candidaţii în vârstă de 18 ani la 1 iulie, printr-un site pe internet, „Portalul european al tineretului”.

El vizează „să le ofere celor 15.000 de tineri ocazia de a călători prin Europa în această vară, pentru a descoperi bogatul patrimoniu cultural al continentului, pentru a intra în contact cu alte persoane, pentru a cunoaşte alte culturi şi pentru a descoperi astfel ceea ce uneşte Europa”, a indicat Comisia într-un comunicat.

Candidaţii selecţionaţi vor trebui să urmeze un itinerariu prestabilit, cu trenul, autobuzul, feribotul şi cu avionul în unele cazuri. Călătoria lor va dura „până la 30 de zile” şi va include „între una şi patru destinaţii străine”.

Un juriu se va ocupa de selecţia finală a primilor 15.000 de beneficiari, în timp ce un al doilea val de candidaturi ar putea fi deschis în semestrul al doilea dacă rămân resurse bugetare.

„Mai multe detalii privind iniţiativa vor fi publice la jumătatea lunii mai pe site-ul Portalul european al tinereţii”, a precizat Comisia.

Etichete: Europa vara
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole