Antena 3 CNN Emisiuni Exces de putere "Au încercat să mă înjunghie cu o șurubelniță" | Tinerii drogați iau cu asalt blocurile din centrul Bucureștiului. Mărturia unui fost șef al Aviației Civile din România

"Au încercat să mă înjunghie cu o șurubelniță" | Tinerii drogați iau cu asalt blocurile din centrul Bucureștiului. Mărturia unui fost șef al Aviației Civile din România

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 23:05 01 Sep 2023 Modificat la 02:28 02 Sep 2023

Puşi în faţa unei situaţii extrem de grave, mai mulți locuitori ai Bucureștiului au iniţiat o petiţie cu care se vor adresa autorităţilor competente, după ce blocurile şi ușile apartamentelor lor au fost pur şi simplu vandalizate de tinerii drogați care îşi fac veacul prin centrul Bucureștiului.

Astfel, asociațiile de proprietari vor să tragă un semnal de alarmă asupra acestui fenomen care ia din ce în ce mai multă amploare în ţara noastră. Trist este că cei care caută să îşi facă dreptate ajung chiar să fie victimele acestor indivizi, asta în timp ce autorităţile par că bat pasul pe loc în lupta împotriva drogurilor. 

Este şi cazul lui Sorin Stoicescu, fostul șef al Aviației Civile din România, care a decis împreună cu 14 asociații de proprietari să adune probe pentru statul român şi să inițieze un demers care cuprinde petiții şi plângeri penale care semnalează acte de violență ale tinerilor drogați în blocurile din Bucureşti. 

Mai mult, se are în vedere şi un memoriu către ministrul de Interne, respectiv șeful Poliției Române, cu toate probele pe care oamenii le-au adunat deja prin intermediul camerelor de supraveghere din blocuri.

"Situaţia este disperată. Suntem efectiv terorizați"

"Aș vrea să vă spun că disperată este situația și mai tragic decât ce se vede la televizor este să trăiești live așa ceva. Să alergi după acești drogați pe scara blocului, după ce ți-au spart interfonul și unii dintre ei sub influența drogului, încearcă ușile. La noi sunt foarte multe firme pe scări în această zonă. Suntem acasă foarte puțin noaptea când se întâmplă aceste lucruri și suntem efectiv terorizați.

Dar aș vrea să subliniez faptul că această inițiativă nu a fost a mea, ci a fost a unei familii tinere. Ei au fost cei care au zis haideți să ne adunăm și să facem ceva și într-adevăr am reușit. Suntem la finalizarea petiției pe care vrem să o facem autorităților statului pentru a găsi o soluție cu traficul de droguri, consumul de droguri și urmările cumplite care ne pun în pericol siguranța și securitatea.

Vorbim despre amenințarea cu moartea, despre vandalizarea bunurilor mașinilor personale, despre reacțiile pe care acești indivizi le au.

"Au încercat să mă înjunghie cu o șurubelniță"

Am încercat să ne adresăm, să chemăm poliția locală să-i adune. Poliția locală ne spune nu se poate. Dacă v-au spart ușa și interfoanele și au intrat pe scară, e problema poliției. Vă facem legătura la poliție, face o legătură, nu știu cum, că nu răspunde nimeni acolo. Dăm telefoane pe ce găsim pe internet, la secții de poliție. E foarte greu să găsești numărul adevărat la care răspund aceste organe. Suntem obligați să ne ducem după ei și să știți că pentru mine, la vârsta mea, la 70 de ani, când te atinge o șurubelniță... e foarte dificil. Acești oameni, au vrut să înfigă în mine o șurubelniță prin spatele meu, dar au nimerit în ușă pentru că m-am ferit. Vreau să vă spun că sunt capabili de multe altele.

"Nu putem să trăim aşa. Ne apărăm singuri cu şprayuri cu piper"

Aseară au devalizat o mașină aici, în fața, ne-au amenințat că-i tot gonim ca să păstrăm curățenie în acest perimetru. Am zis, hai, să strigăm la ei pe geam ca să plece pentru că vin, se așează aici. Ajunseseră să îşi facă şi corturi aici la fântâni.

Aici perimetrul este delimitat de Curtea de Apel, în spatele Curții de Apel, Loteria Națională, biserica Domniţa Bălaşa. Unii ne-am apărat pur și simplu cu şprayuri cu piper și aşa au fugit. 

Deci nu putem să trăim. (...) E păcat și n-am crezut să ajung la vârsta asta, într-o societate care să fie împotriva oamenilor buni din această țară. Nu suntem apărați! Iar cu acest demers pe care această familie de tineri l-a inițiat și la care m-am afiliat și eu cu tot sufletul ne ducem mai departe. Mai sunt trei semnături pe care le avem promise și o să trimitem aceasta petiţie oriunde trebuie. Sper să aibă efect", a spus Sorin Stoicescu, fostul șef al Aviației Civile din România la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Exces de putere
» Citește mai multe din Exces de putere
TOP articole