Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi tineri din Buzău au pretins că sunt polițiști, apoi au furat banii și cardurile a patru fete

Doi tineri din Buzău au pretins că sunt polițiști, apoi au furat banii și cardurile a patru fete

Andreea Ştefan, Adrian Bonciu
1 minut de citit Publicat la 12:29 14 Noi 2022 Modificat la 14:46 14 Noi 2022

Sâmbătă, 12 noiembrie a.c., în urma materialului probator administrat de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, instanța a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, faţă de doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi tâlhărie calificată.

Din cercetări a reieşit că bărbaţii ar fi pătruns în camere închiriate în regim hotelier, sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale şi, ulterior, pretinzând, fără drept, că ar fi funcționari publici, le-ar fi deposedat pe tinere de bani şi de cardurile bancare. 

Prejudiciul a fost estimat de părţile vătămate, patru tinere, cu vârste cuprinse între 26 şi 34 de ani, la 7.000 de lei.

Astfel, la data de 12 noiembrie a.c., în urma identificării şi depistării celor doi tineri, poliţiştii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Buzău şi în comuna Smeeni, în baza mandatelor emise de Judecătoria Buzău.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, trei pistoale de tip airsoft, două hamuri pentru pistol, o legitimaţie şi o insignă asemănătoare celor ale unei instituții, două cagule, două perechi de mănuși și patru telefoane mobile.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 21 şi 23 de ani, au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău, pentru audieri.

Poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore faţă de cei doi tineri şi continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pentru comiterea faptelor de uzurpare de calităţi oficiale şi tâlhărie calificată.

Judecătorul de drepturi şi libertăți a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Etichete: Buzau politisti
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole