Antena 3 CNN Actualitate Locale Mai multe tinere recrutate ca dansatoare într-un club pentru adulți din Constanța, obligate să se prostitueze

Mai multe tinere recrutate ca dansatoare într-un club pentru adulți din Constanța, obligate să se prostitueze

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:58 26 Sep 2023 Modificat la 19:58 26 Sep 2023

”La data de 26.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Constanța pun în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța,  într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism.

S-a reținut că, în perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, un grup infracțional organizat, format din 15 membri (din care patru angajați, în diverse funcții în cadrul unui club pentru adulți), au recrutat 9 persoane vătămate, dintre care una minoră, sub pretextul angajării ca dansatoare, pe care le-au determinat să practice prostituția, în scopul obținerii de beneficii materiale”, se arată în comunicatul DIICOT.

Citește și: O mamă din Timiș și-a fotografiat fetele în poziții indecente și a trimis pozele unor bărbați. Imaginile indecente au ajuns pe internet 

[GAL layout="3"]

”Clienții, în special cetățeni străini, era racolați prin intermediul unor taximetriști (afiliați grupului infracțional), în schimbul unor comisioane.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Tulcea, S.C.C.O. Port Maritim și Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole