Timp de jumătate de an, preotul din sat a ascuns un secret oribil. Când l-au aflat, localnicilor nu le-a venit să creadă.
Mai precis, în tot acest timp, fața bisericească din raionul Cantemir, Republica Moldova, și-a violat fiica vitregă. Procurorii au demostrat că, în intervalul lunilor ianuarie-august 2016, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, care activa în calitate de preot, a abuzat-o sexual, în repetate rânduri, pe fiica concubinei sale, în vârstă de 13 ani, care se afla la întreţinerea sa.
Totul s-a întâmplat la domiciliul acestora, în timp ce concubina pleca de acasă cu treburi. Adevărul a ieşit la iveală doar atunci când copila intrase deja în perioada prenatală, iar semnele gravidităţii nu mai puteau fi ascunse. Pentru a scăpa de răspundere, bărbatul a abandonat preoţia, plecând la Chişinău, cu tot cu concubină şi minoră.
Bărbatul a fost condamnat acum la 12 ani de închisoare, scrie Adevarul.