Antena 3 CNN Life Oameni Timp de 35 de ani l-a văzut zilnic pe acest bătrân stând în același loc în stradă, scriind mereu ceva. Într-o zi și-a făcut curaj și s-a dus să-l întrebe ce scrie, când a citit i-a schimbat viața pentru totdeauna

Timp de 35 de ani l-a văzut zilnic pe acest bătrân stând în același loc în stradă, scriind mereu ceva. Într-o zi și-a făcut curaj și s-a dus să-l întrebe ce scrie, când a citit i-a schimbat viața pentru totdeauna

<1 minut de citit Publicat la 18:39 09 Noi 2017 Modificat la 18:39 09 Noi 2017

Raimundo Arruda Sobrinho este un poet în vârstă de 77 de ani din Sao Paulo, Brazilia. A locuit pe străzi 35 de ani.

Raimundo își petrecea  zilele într-un loc denumit ˝insula˝, fiind cunoscut  datorită talentului său de a scrie poezii.

Până în 2011, zilele lui Raimundo erau de cele mai multe ori goale. Numai cuvintele îi țineau companie. Asta până când i-a oferit tinerei Shalla Monteiro o foaie cu una dintre poeziile sale. Din acel moment, Raimundo a devenit o parte importantă din viața tinerei.

Bătrânul dorea să-și publice poeziile, iar Shalla a făcut tot posibilul să-l ajute. A creat o pagină pe Facebook unde a postat creațiile bătrânului.

Apoi ceva minunat s-a întâmplat. Oameni pe care nu îi cunoștea au încercau să se apropie de el și să-l ajute. Tot prin intermediul paginii de Facebook, bătrânul și-a găsit și fratele de care nu mai auzise nimic de foarte mulți ani. 

Citește mai multe din Oameni
» Citește mai multe din Oameni
TOP articole