Bărbatul s-a trezit din anestezie, dar și din beție, și nu știa de ce a ajuns la spital cu piciorul stâng bandajat.
Când a aflat de aventura sa, le-a spus medicilor de fapt nu s-a "luptat" cu un tigru, ci cu o pisică... mai mare, scrie Vremea Nouă.
Bârlădeanul a fost internat la Spitalul Municipal Elena Beldiman din Bârlad, după ce, inconștient și sub influența băuturilor alcoolice, acesta a băgat piciorul în cușca tigrilor.
[GAL layout="2"]"Nu este adevărat. Mie nu mi-a sfâșiat piciorul un tigru, cum spuneți dumneavoastră. Acolo era o pisică, cei drept era mai mare. Nu avea cum să fie tigru!", a spus bărbatul când s-a trezit din beţie.
Citeşte şi: Bărbat atacat de un tigru, la Grădina Zoologică din Bârlad
Reamintim că, duminică, bărbatul de 46 de ani, după ce a băut în Bâlciul din Bârlad, a vrut să-și încerce puterile cu un tigru bengalez din Grădina Zoologică.
S-a cățărat pe gratiile de la cușca tigrului, unde nu mai era plasă de protecție.
Tigrul l-a rănit rapid la un picior, dintr-o simplă mișcare a labelor sale puternice, iar bărbatul s-a ales cu o plagă și fractură deschisă la glezna stângă.