Antena 3 CNN Actualitate Locale Noile tehnologii îi ajută și pe contrabandiști. 500 de pachete cu țigări, transportate în România cu drona

Noile tehnologii îi ajută și pe contrabandiști. 500 de pachete cu țigări, transportate în România cu drona

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:42 20 Feb 2022 Modificat la 14:24 20 Feb 2022

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sectorul Halemu din județul Satu Mare. Polițiștii de frontieră, aflați în misiune, au observat, în apropierea localității Porumbești, o dronă care transporta un colet.

În urma cercetării zonei, polițiștii de frontieră au depistat, la aproximativ 2 kilometri de frontieră cu statul vecin, două persoane care au preluat un colet învelit în folie neagră și l-au încărcat într-un autoturism.

Persoanele, autoturismul și coletul au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii țigărilor, a rezultat cantitatea de 500 pachete cu țigări, în valoare de 5.850 lei. Autoturismul și țigările au fost confiscate, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, o dronă care transporta țigări de contrabandă a aterizat în curtea unei femei din județul Suceava

„Nu este un colet trimis de curier, nici un cadou primit de la cei apropiați și nici rușii nu au anunțat că a început războiul, ci este un pachet burdușit cu țigări. S-a întâmplat în această dimineață în localitatea de frontieră Straja din județul Suceava, acolo unde o femeie s-a trezit în curtea casei cu un troler plin cu țigări și o dronă, la numai un kilometru de frontiera cu Ucraina”, au transmis sindicaliștii de la Europol.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole