Antena 3 CNN Actualitate Social Carduri sociale 2024 | Când intră prima tranşă de 250 lei. Calendarul acordării ajutoarelor financiare pentru alimente

Carduri sociale 2024 | Când intră prima tranşă de 250 lei. Calendarul acordării ajutoarelor financiare pentru alimente

Roxana Mihăiescu
2 minute de citit Publicat la 22:00 29 Dec 2023 Modificat la 22:00 29 Dec 2023

Cardurile destinate produselor alimentare și meselor calde în cadrul Programului "Sprijin pentru România” sunt dedicate categoriilor sociale vulnerabile.

Tichetele sociale au fost alimentate cu suma de 250 de lei la fiecare două luni, pe tot parcursul anului 2023.

Guvernul va continua să acorde, și în anul 2024, ajutor social pentru alimente și mese calde, în valoare de 250 de lei la fiecare două luni. Ministrul Adrian Câciu a dezvăluit că acest sprijin va rezista, de fapt, până în 2027, iar mai apoi, suma urmează să fie redusă la jumătate, respectiv la 125 de lei.

Cum ultima tranșă din anul 2023 a fost virată în decembrie, următorul ajutor va intra pe carduri în luna februarie.

Astfel, calendarul pentru anul 2024 arată în felul următor: februarie, aprilie, iunie, august, octombrie şi decembrie sunt lunile în care vor fi virați banii pentru alimente.

Citește și: Un nou ajutor financiar, în valoare de 400 de lei, va fi acordat începând cu data de 1 ianuarie 2024 | Ministerul Muncii a făcut anunțul

Emitenților de carduri le-au fost alocate județele astfel:

Sodexo: Bihor, Bistrița Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Arad, Hunedoara, Timiș

UP Romania: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, București, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea

Edenred: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman

Cine primește carduri de alimente

Persoanele care beneficiază de acest card sunt cele ce au o situație financiară defavorizată. Dacă îndepliniți criteriile de eligibilitate stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul va fi livrat direct către dumneavoastră de către angajații Poștei Române, fără a fi necesar să inițiați personal vreo procedură.

În situația în care sunteți eligibil, dar până la sfârșitul perioadei de alocare a primei tranșe nu ați primit încă cardul, este indicat să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, unde vi se vor oferi indicații suplimentare.

Iată care sunt categoriile de români ce vor beneficia de acest ajutor din partea statului din două în două luni:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
     
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole