Antena 3 CNN Actualitate Tichete de masă 2022. Valoarea lor ar putea fi majorată de la 1 iunie

Tichete de masă 2022. Valoarea lor ar putea fi majorată de la 1 iunie

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 12:37 11 Apr 2022 Modificat la 12:37 11 Apr 2022

Au mai rămas doar câteva ore până la şedinţa coaliţiei în care liderii politici vor hotărî ce măsuri de sprijin pentru populaţie vor fi puse în practică.

Sunt luate în calcul creşterea salariului minim şi acordarea de vouchere de 50 de euro pentru cei cu venituri mici, dar și creșterea valorii tichetelor de masă.

Măsuri sociale care îi vor ajuta pe români să facă față scumpirilor

Pe lista măsurilor economice care vor fi anunţate azi de liderii Coaliţei se regăsesc: 

  • vouchere în valoare de 50 de euro pentru persoanele vulnerabile şi care vor fi alocate până la sfârşitul anului
  • majorarea salariului minim cu 200 de lei fără să fie impozitaţi cu CAS. Măsura va fi aplicată doar în mediul privat, şi nu va fi obligatorie pentru operatorii economici
  • majorarea valorii tichetelor de masă de la 20 la 30 de lei, cu aplicare de la 1 iunie
  • vouchere în valoare de 30 de euro pentru elevii care provin din familii cu venituri reduse
  • o reducere de 50 de bani din preţul la benzină şi motorină pentru marii transportatori
  • dublarea valorii cotei de hrană pentru bolnavii internați în spitale, de la 11 la 22 de lei
  • actualizarea preţurilor la materiale de construcţii pentru finalizarea proiectelor pe PNDL şi pe fonduri europene.

Citește și: Măsurile sociale care vor ajuta românii | Cine va primi vouchere de 50 de euro pentru a cumpăra mâncare

Liderii coaliției de guvernare se văd de la ora 16:00 pentru o ultimă discuție pe pachetul de masuri, după care, la ora 18:00 urmează să le facă publice.

Tichete de masă 2022. Schimbarea din luna februarie

De la 1 februarie 2022, tichetele de masă, voucherele de vacanţă, tichetele cadou, culturale şi cele de creşă, care sunt acordate salariaţilor de către angajatori, vor fi emise doar în format electronic.

Drept urmare, tichetele nu mai pot fi emise în forma tipărit, cu excepţia celor emise până la data de 31 ianuarie 2022, care rămân valabile până la expirare.

Schimbarea despre tichetele de masă pe care toţi românii trebuie să o afle a fost decisă în cursul lunii decembrie a anului trecut în cadroul unei ordonanţe de urgenţă.

OUG 130/2021, publicată în Monitorul Oficial pe 18 decembrie 2021, prevede că tichetele de masă emise în format tipărit vor fi eliminate, acestea urmând a fi eliberate doar pe suport electronice, respectiv pe card.

O altă schimbare de care românii trebuie să afle se referă la celebrele tichete cadou. Astfel de tichete pot fi oferite de angajatori doar proprilor salariaţi şi nu altor persoane, aşa cum era posibil înainte de intrarea în vigoare a OUG 130/2021.

Etichete: tichete de masa
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole