Antena 3 CNN Sport Thomas Johansson, antrenorul care a schimbat jocul Soranei Cîrstea. Ce spune despre succesul de la Madrid Open

Thomas Johansson, antrenorul care a schimbat jocul Soranei Cîrstea. Ce spune despre succesul de la Madrid Open

Violeta Moroianu
1 minut de citit Publicat la 16:00 26 Apr 2023 Modificat la 17:46 26 Apr 2023

Sorana Cîrstea a debutat în forţă la Madrid Open, reușind să o învingă pe americanca Lauren Davis, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-1.

Românca a obținut rezultate excelente sub comanda noului antrenor, Thomas Johansson, care a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că este convins că Sorana va impresiona şi pe zgura din Madrid, aşa cum a făcut în turneele din Statele Unite.

"A fost un start foarte bun. Cred că a jucat primul set foarte bine, apoi a avut un start bun și în al doilea. De două ori a avut un break în față, dar nu a fost suficient de concentrată pentru a câștiga în două seturi.

A fost primul joc pe zgură al Soranei. A avut un parcurs bun în SUA, apoi a avut o vacanță și ne-am pregătit, timp de șapte zile, la Monaco.

Citește și: Mircea Lucescu va fi operat în Ucraina! Care sunt problemele de sănătate cu care se confruntă antrenorul

Va fi un meci dificil. Sabalenka a jucat bine tot anul și a fost chiar la finală la Stuttgart. Este într-o formă bună, însă la fel și Sorana. Vom încerca să repetăm performanța de la Miami", a spus antrenorul, la Antena 3 CNN.

De asemenea, Thomas Johansson a dezvăluit că are planuri mari pentru cariera sportivă a Soranei.

"Sorana este o fată extraordinară și ne înțelegem foarte bine. Cred că a crescut foarte mult. Eu am un obiectiv, iar ea are altul. La finalul anului vom vedea dacă cele două țeluri sunt apropiate", a încheiat Thomas Johansson.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole