Antena 3 CNN Actualitate ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Theodor Paleologu: Am votat pentru o Românie a respectului

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Theodor Paleologu: Am votat pentru o Românie a respectului

S.T.
2 minute de citit Publicat la 11:01 10 Noi 2019 Modificat la 11:01 10 Noi 2019

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Candidatul PMP pentru funcţia de preşedinte a votat pentru o Românie a respectului, ca tinerii „să aibă motive să rămână în România”.

„Am votat «pentru», pentru că în primul tur nu se votează «contra», în primul tur se votează «pentru», pentru valori, pentru convingeri, pentru credinţe, pentru idei, pentru idealuri. Am votat pentru ca fiul meu să aibă mai multe motive de a trăi şi de a  munci în România. Am votat pentru ca tinerii ca el, oameni din generaţia lui să aibă motive să rămână în România şi să contribuie la bunăstarea acestei ţări.  Am votat pentru o Românie a respectului respect pentru muncă, respect pentru educaţie, respect pentru moştenirea culturală şi spirituală a României şi a Europei, respect pentru românii de toate vârstele, tineri şi bătrâni, pentru românii din România  şi sin afara ţării”, a declarat Paleologu. 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Ce nu ai voie să faci în secția de votare

14 candidați s-au înscris în cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. Sunt peste 18.700 de secții de votare în total.

Dacă viitorul președinte nu va fi decis în primul tur, pe 24 noiembrie se organizează al doilea tur de scrutin.

Antena 3 are singurul exit-poll Avangarde Curs al alegerilor prezidenţiale care va prezenta primele rezultate într-o ediţie spectaculoasa de la ora 21.00.

Pe tot parcursul zilei, site-ul nostru, www.antena3.ro, vă va oferi, în timp real, cele mai noi şi complete informații despre procesul de votare.

De asemenea, pentru eventuale incidente, ne puteți suna la numerele de telefon 021.20.30.159 sau 0374.858.629. 

Secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale s-au deschis, duminică, la urne fiind aşteptaţi peste 18 milioane de români.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Tu știi cum să votezi? Iată procedura la vot

În ţară, sunt organizate 18.748 de secţii de votare. Potrivit AEP, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este 18.217.156 pentru acest scrutin.

LISTĂ CANDIDAȚI ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. POZIŢIILE PE BULETINUL DE VOT

1. Klaus Werner Iohannis, susţinut de PNL, actualul preşedinte
2. Theodor Paleologu, susţinut de PMP
3. Ilie-Dan Barna, susţinut de Alianţa 2020 USR PLUS
4. Hunor Kelemen, susţinut de UDMR
5. Vasilica-Viorica Dăncilă, susţinută de PSD
6. Cătălin Sorin Ivan, susţinut de Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională
7. Ninel Peia, susţinut de Partidul Neamul Românesc
8. Sebastian-Constantin Popescu, susţinut de Partidul Noua Românie
9. John Ion Banu, susţinut de Partidul Naţiunea Română
10. Mircea Diaconu, candidat susţinut de Alianţa electorală ”UN OM”, formată din ALDE şi Pro România
11. Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici, candidat independent
12. Ramona Ioana Bruynseels, susţinută  de Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal)
13. Viorel Cataramă, susţinut de Dreapta Liberală
14. Alexandru Cumpănaşu, candidat independent.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole