Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu, din Constanța, va găzdui peste 10.000 de militari și pe familiile acestora, după ce lucrările de modernizare se vor încheia, spune Ronald H. Linden, profesor de Științe Politice și director de Studii Europene la Universitatea din Pittsburgh, într-un articol de opinie publicat în The Hill.
Dar nu este în Pennsylvania, ci la Constanţa, în România, la Marea Neagră, împreună cu baza Deveselu, condusă de SUA, care găzduieşte un sistem de rachete antibalistice Aegis, continuă Ronald H. Linden, în articolul intitulat „România este noul aliat indispensabil al Americii în Europa de Est”.
După căderea comunismului în 1989, România a făcut paşi pentru a adera la UE şi NATO. La început, liderii americani şi europeni au sperat într-o relaţie de cooperare cu Rusia lui Boris Elţîn, iar unii au fost sceptici cu privire la capacitatea României de a fi un aliat democratic de încredere.
Dar destul de repede, SUA s-au concentrat pe extinderea NATO. Rusia dorea să restrângă influenţa occidentală în Polonia şi Ucraina, dar România avea o valoare strategică mai mică. Nici Moscova nu ar putea descrie românii non-slavi ca având rădăcini istorice în „Rusia antică”, mai notează autorul materialului publicat în The Hill.
După atacurile de la 11 septembrie, viziunea strategică a Americii s-a mutat către Orientul Mijlociu şi sud-vestul Asiei, iar NATO voia mai mulţi parteneri în lupta împotriva terorismului.
Valoarea geopolitică a unei mari ţări prooccidentale care se învecinează cu Marea Neagră a crescut dramatic. România a contribuit timpuriu şi substanţial la forţele multinaţionale din Afganistan, acolo unde şi-a transportat şi trupe proprii. Aderarea la NATO a urmat în martie 2004.
După o scurtă lună de miere, Rusia a început să ia măsuri concrete pentru a bloca influenţa occidentală în creştere în vecinătatea sa.
Pentru a preveni îndeplinirea promisiunii din 2008 a NATO de aderare pentru Ucraina şi Georgia, Moscova a creat două state în Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud) şi a făcut presiuni asupra Ucrainei.
În 2014, în urma revoltelor din Ucraina şi a implicării UE, Rusia a pus mâna pe Crimeea şi a sprijinit direct mişcările secesioniste din estul acestei ţări. Noii membri NATO au avut nevoie de puţină imaginaţie pentru a evoca o ameninţare rusă, confirmată de invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022.
Iar aceasta vine cu „un set complex de pericole” pentru România, mai notează sursa citată.
„La nord, România are acum o graniţă de 330 de mile cu o ţară aflată sub ocupaţie şi în război. Deşi în partea de vest a Ucrainei au avut loc puţine lupte, regiunile ei de est şi centrală – care se învecinează cu Marea Neagră şi Delta Dunării – au atras în mod periculos atenţia, având în vedere că Rusia încearcă să obstrucţioneze exporturile ucrainene”, se mai precizează în articolul citat.
De asemenea, autorul textului remarcă faptul că „dezmembrarea flotei navale ucrainene şi confiscarea Sevastopolului şi a porturilor precum Herson şi Mariupol au pus Rusia într-o poziţie potenţial dominantă în Marea Neagră”.
Totuşi, mai spune el, în ciuda complicațiilor care apar în acest context, România ajută Ucraina din punct de vedere economic.
Distrugerea porturilor și amenințările la adresa transportului comercial au făcut ca Ucraina să apeleze la România pentru ca porturile sale de la Marea Neagră și Dunăre să fie folosite pentru exportul cerealelor, lucru care i-a pus în pericol pe locuitorii României, „deoarece bombele rusești cad chiar peste graniță”.
Românii susţin ferm aderarea ţării lor la NATO şi sprijinul pentru Ucraina. În timp ce facilitează tranzitul cerealelor ucrainene, Bucureştiul, în cooperare cu UE, a reuşit să evite opoziţia acerbă a fermierilor locali observată în Polonia şi Ungaria, mai notează profesorul de Științe Politice.
Articolul mai aminteşte că poziţia României a atras nemulţumiri la Moscovei, care a invocat „ameninţările româneşti la adresa Rusiei”.
”Dar probabil cel mai mare pericol pentru România este perspectiva unui al doilea Belarus, adică a unui vecin dominat de Rusia, în Moldova.
Ronald H. Linden își încheie articolul amintind că strigătul anticomuniștilor din România imediat după Al Doilea Război Mondial a fost „Vin americanii!”.
„Nu veneau americanii atunci, dar astăzi, nepoții celor care au strigat acel slogan îi pot vedea pe drum în Constanța – alături de schimbările geopolitice pe care le reprezintă”, îşi încheie articolul Ronald H. Linden.