Antena 3 CNN International News Doi copii de 8 și 6 ani au evitat un dezastru pe autostradă după ce tatăl lor a fost împușcat la volan, în Texas

Doi copii de 8 și 6 ani au evitat un dezastru pe autostradă după ce tatăl lor a fost împușcat la volan, în Texas

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:14 23 Aug 2021 Modificat la 16:16 23 Aug 2021

Incidentul s-a petrecut pe autostradă (Interstate 10), vineri noaptea.

Cei doi copii au auzit un zgomot puternic, după care tatăl lor s-a prăbușit pe volanul vehiculului de teren (foto).

Ei au preluat controlul volanului și au scos vehiculul de pe autostradă, ducându-l pe un drum secundar și reușind să oprească mașina la un popas din apropiere de Federal Road.

Odată oprit vehiculul, ei au fugit după ajutor.

O femeie care lucra la un restaurant din zonă a apelat numărul de urgență însă tatăl copiilor, în vârstă de 29 de ani, murise deja.

Polițiștii au lăudat prezența de spirit și intervenția promptă a celor doi minori, care au evitat, foarte probabil, un dezastru pe autostradă.

Cât privește motivul incidentului, acesta urmează să fie stabilit de oamenii legii.

"Nu știm dacă a fost un caz de violență în trafic sau dacă cineva a încercat să-i ucidă cu intenție pe cei din mașină", a spus locotenentul R. Wilkens, de la poliția din Houston.
 

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole