Antena 3 CNN Actualitate Poliţiştii vor fi testaţi antidrog | Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunţat măsurile

Poliţiştii vor fi testaţi antidrog | Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunţat măsurile

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:10 27 Sep 2023 Modificat la 14:25 27 Sep 2023

"Instituim obligativitatea testului antidrog în cadrul examenului medical pentru admiterea MAI, precum și anual, în timpul carierei. Instituim obligativitatea polițistului de a se supune testării pentru determinarea comportamentului simulat și testarea antidrog și alcool pe timpul serviciului.

De asemenea, venim cu instituția suspendării din funcție a polițistului pe o perioadă determinată, dacă nu se supune acestor testări", a anunţat Bogdan Despescu

Secretarul de stat în MAI a mai anunţat totodată şi faptul că mai mulţi poliţişti au fost cercetaţi în ultimii ani pentru consumul de droguri: doi în 2021, patru în 2022 şi trei în 2023. 

Polițiști testați pozitiv de colegii de la circulație pentru consum de droguri: 2021 - șase, 2022 - patru, 2023 - cinci. 

"Este clar că se dorește modificarea statutului polițistului prin această propunere, dar cred că ar fi benefică o legislație generală în ceea ce privește personalul încadrat pe funcții care au incidența asupra vieții noastre", a declarat la Antena 3 CNN Vasile Zelca, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole