Antena 3 CNN a lansat cel mai spectaculos mijloc de a-i cunoaşte pe candidaţii la alegerile locale din 9 iunie. În "Test Drive Electoral", jurnaliştii postului nostru îi scot în stradă pe cei care vor să fie primari sau preşedinţi de Consilii judeţene şi străbat împreună, cu maşina sau la pas, oraşe şi judeţe.
În acest episod îl cunoaștem pe Ionel Bogdan, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, care lasă funcția pentru a candida la primăria din orașul fugarului condamnat Cherecheș.
Liberalul explică de ce e potrivit pentru a fi ales în funcția de primar al municipiului Baia Mare, care este prioritatea zero pentru dezvoltarea orașului, dar și ce a rămas după mandatele fugarului Cătălin Cherecheș.
”Eu nu părăsesc, în primul rând, municipiul Baia Mare și Maramureșul, în acest moment am luat o decizie care schimbă un pic parcursul meu administrativ și politic, dar care sper să fie de bun augur pentru cetățenii municipiului Baia Mare și pentru județul Maramureș”, a explicat Ionel Bogdan.
De asemenea, acesta a dezvăluit și care planul de dezvoltare pentru municipiul Baia Mare.
”1. Dezvoltare economică.
2. Dezvoltarea infrastructurii și a mobilității urbane și metropolitane
3. Infrastructură culturală:socială, sănătate și educație”, a mai spus Ionel Bogdan.
Lucrările la noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Maramureș se desfășoară în ritm alert, astfel că ele vor fi gata în luna iunie a acestui an.
”Avem în momentul acesta două companii care zboară regulat de pe Aeroportul Internațional Maramureș, avem București și Paris și suntem în negociere pentru alte zboruri, pentru conectarea județului Maramureș cu alte capitale din Europa”, a mai completat Ionel Bogdan.
În materialul video de mai sus puteți urmări integral noul episod din campania "Test Drive Electoral".