Antena 3 CNN Externe Scene de teroare în camionul morții din San Antonio, SUA. Oamenii au fost împroșcați de contrabandiști cu condimente, pentru a acoperi mirosul

Scene de teroare în camionul morții din San Antonio, SUA. Oamenii au fost împroșcați de contrabandiști cu condimente, pentru a acoperi mirosul

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:00 28 Iun 2022 Modificat la 13:26 28 Iun 2022

Potrivit presei americane, care citează oficiali din poliția locală, oamenii din remorca închisă au încercat să sară din mers.

Mai multe cadavre au fost găsite în apropierea unor clădiri aflate, aparent, pe traseul vehiculului.

Autoritățile locale s-au referit la cei din vehicul drept "migranți".

Cazul a fost preluat între timp de poliția federală, FBI.

Migranții din remorca închisă, pulverizați cu condimente pentru a acoperi mirosul

Tirul a fost identificat în apropierea intersecției dintre Cassin Drive și Quintana Road, în vestul orașului.

Potrivit anchetatorilor, remorca tractată avea un sistem de răcire care însă nu părea să funcționeze iar temperaturile în zonă au fost caniculare în ultima perioadă, cu valori în jurul a 38 de grade Celsius.

În interior, persoanele fuseseră stropite cu condimente pentru friptură, probabil într-o tentativă a traficanților de a acoperi mirosul oamenilor, a arătat William McManus, șeful poliției din San Antonio.

Chemate de un localnic care a auzit strigăte de ajutor dinspre camion, autoritățile au găsit ușile remorcii parțial deschise.

Un cadavru era în afara vehiculului. În interior, se aflau zeci de morți amestecați cu oameni la limita supraviețuirii.

Șeful pompierilor: "Supraviețuitorii, prea slabi ca să iasă singuri din remorcă"

Șeful pompierilor din oraș, Charles Hood, a spus că supraviețuitorii nu păreau să aibă acces la apă și că erau prea slabi pentru a ieși singuri din vehicul.

"Nu ar trebui să vedem grămezi de cadavre după ce deschidem o remorcă de camion. Nimeni dintre noi nu vine la serviciu cu gândul ăsta în cap", a comentat el.

Doisprezece adulți și patru copii au fost transportați la spital. Aceștia erau fierbinți la atingere și sufereau de epuizare și insolație, potrivit oficialului.

Șeful poliției din San Antonio a specificat că autoritățile încă nu au date certe cu privire la numărul celor aflați în remorca tractată.

Incertitudine cu privire la naționalitatea victimelor

Cele trei persoane arestate, despre care presa a relatat anterior în acest caz, nu au fost găsite în camion.

William McManus a refuzat să comenteze în legătură cu cei reținuți.

Potrivit lui Marcelo Ebrard, ministrul mexican de Externe, consulul mexican din San Antonio urma să ajungă la locul tragediei.

Ebrard a declarat că naționalitățile victimelor sunt încă necunoscute.

Există informații că unele dintre victime ar fi din Guatemala iar autoritățile din Honduras investighează dacă este vorba despre cetățeni ai acestei țări.

Cel mai grav caz semnalat până în prezent

În 2017, poliția din San Antonio a descoperit 39 de imigranți fără acte în interiorul unui vehicul cu remorcă, 10 dintre pasageri fiind morți din cauza epuizării și temperaturilor ridicate.

Șoferul acestui transport de migranți a fost condamnat la închisoare pe viață în 2018.

Contrabanda transfrontalieră și traficul de persoane sunt semnalate de multă vreme de-a lungul graniței dintre SUA și Mexic, însă acest caz, soldat până în prezent cu moartea a 46 de persoane, este cel mai grav petrecut până în prezent în San Antonio, potrivit șefului poliției din oraș

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole