Reacție-surpriză a președintelui Klaus Iohannis.
Vineri, Iohannis, în mod neașteptat, a oferit un sprijin public acțiunii PSD de a afla adevărul în cazul listelor negre dictate de la Bruxelles. Șeful statului a spus că nu s-a consultat cu premierul Viorica Dăncilă pe această temă, dar că susține acest demers și că își dorește ca, după întrevederea cu președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, să aibă cât mai repede răspunsuri în acestă chestiune.
"Acasă nu ne-am consultat, dar am văzut acea scrisoare. (...) Este o scrisoare prin care se cer clarificări, nu se face nicio acuzaţie acolo şi din acest punct de vedere scrisoarea nu este greşită şi da, am discutat în speţă, preşedintele Juncker m-a abordat şi i-am spus că este o preocupare legitimă din partea opiniei publice şi opiniei politice din România. L-am rugat să dea în lucru la o echipă care se apleacă cu toată seriozitatea şi în toată profunzimea asupra chestiunii şi să ne lămurească. Personal, nu cred că este vorba de o imixtiune în actul de justiţie, dar nu vreau să dau eu răspunsul în locul Comisiei. I-am rugat, de asemenea, să trateze chestiunea exhaustiv şi să vină cu nişte răspunsuri pertinente pentru întregul demers, fiindcă până la urmă de aici rezultă o creştere a credibilităţii MCV la noi acasă sau o scădere a încrederii în acest mecanism. Eu cred că lucrurile se vor lămuri şi repede, şi bine, a afirmat şeful statului, care a participat, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
A apărut astfel teoria că există o negociere între președintele Klaus Iohannis și PSD.
Mai multe detalii, de la reporterul Andreea Dumitrache: