Conform unui studiu publicat în European Journal of Preventive Cardiology, doar 3.967 de pași sunt de ajuns pentru a diminua riscul de a muri din orice cauză, iar 2.337 de pași sunt suficienți pentru a reduce riscul de a cădea victimă bolilor cardiovasculare.
La acest studiu au participat peste 226.000 de persoane din toată lumea.
Maciej Banach, profesor de cardiologie la Universitatea de Medicină din Lodz, Polonia, a spus că rezultatele echipei sale sunt valabile atât pentru femei, cât și pentru bărbați, indiferent de vârstă și de locul în care trăiesc.
Participanții, care aveau o stare de sănătate bună, au fost implicați în studiu timp de șapte ani, iar vârsta medie a fost de 64 de ani.
Astfel, persoanele cu vârsta de 60 de ani sau mai mult au înregistrat o scădere cu 42% a riscului de deces, dacă făceau între 6.000 și 10.000 de pași pe zi, în timp ce la persoanele mai tinere, care făceau între 7.000 și 13.000 de pași, s-a constatat o scădere cu 49% a riscului.
"Într-o lume în care dispunem de medicamente din ce în ce mai eficiente pentru tratarea unor afecțiuni specifice, precum bolile cardiovasculare, ar trebui să subliniem întotdeauna că schimbările în stilul de viață pot fi cel puțin la fel de eficiente sau chiar mai eficiente în reducerea riscului de boli cardiovasculare și în prelungirea vieții”, a afirmat Maciej Banach.
În plus, s-a descoperit că riscul de a muri scade considerabil la fiecare 500 până la 1.000 de pași.
De asemenea, o creștere de 1.000 de pași pe zi a fost asociată cu o scădere cu 15% a riscului de a muri din orice cauză, iar cei 500 de pași în plus au fost asociați cu o scădere cu 7% a riscului de a muri din cauza bolilor cardiovasculare, potrivit Sky News.