Antena 3 CNN Actualitate Teodor și-a pierdut soția și copilul de trei ani în blocul morții din Timișoara: "Medicii s-au gândit că dacă a murit copilul, a luat și nevasta ceva, ca să se omoare"

Teodor și-a pierdut soția și copilul de trei ani în blocul morții din Timișoara: "Medicii s-au gândit că dacă a murit copilul, a luat și nevasta ceva, ca să se omoare"

1 minut de citit Publicat la 21:11 20 Noi 2019 Modificat la 21:11 20 Noi 2019

Bărbatul care și-a pierdut soția și copilul de doar trei ani după deratizarea din blocul din Timișoara a povestit momentele de groază prin care a trecut.

Timișoreanul a povestit că sâmbătă dimineață, după ce a plecat soția lui la serviciu, copilul, un băiețel în vârstă de trei ani, a început să se simtă rău.

„M-am dus la urgențe acolo la noi și domnul doctor care a fost de gardă i-a făcut un consult. Mi-o dat o rețetă. Tot așa s-a simțit. Am telefon după salvare, a venit de la Spitalul Luis Țurcanu. L-am dus la spital a doua oară. Acolo jos cât am stat mi-au spus că are diabet. L-a mutat la terapie intensivă, acolo a rămas mama cu el”, a povestit Teodor Ion Bota, pentru Libertatea.

În timp ce a plecat ca să cumpere câteva lucruri necesare pentru spital, bărbatul a fost sunat de soția lui care l-a anunțat că inima copilului lor s-a oprit.

După ce copilul a murit, Teodor Ion Bota și soția lui s-au întors acasă, unde femeia de 29 de ani a început să se simtă rău. „Sâmbătă noaptea a început și ea, avea simptomele pe care le-a avut băiețelul. Eu la fel, mă durea stomacul, stare de somnolență așa. Nevasta rău, rău și rău. Am dat telefon la salvare”, descrie omul momentele de coșmar prin care a trecut.

"Medicii de aici s-au gândit la altă variantă, că dacă copilul a decedat primul, s-au gândit că soția a luat ceva, că s-a pierdut cu firea, ca să se omoare și ea. Când am spus că și mie mi-e rău, de abia atunci au realizat că ceva nu e în regulă de acolo de la bloc. Acum mă simt mai bine, dar în suflet nu mă simt așa bine.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole