Antena 3 CNN Actualitate Teodor Meleșcanu, despre situația din Orientul Mijlociu: "România nu este expusă în vreun fel, dar putem să contribuim cu idei pentru încetarea conflictului"

Teodor Meleșcanu, despre situația din Orientul Mijlociu: "România nu este expusă în vreun fel, dar putem să contribuim cu idei pentru încetarea conflictului"

Claudia Simion
1 minut de citit Publicat la 20:02 08 Ian 2020 Modificat la 20:02 08 Ian 2020

"Din punctul meu de vedere, discursul lui Trump a fost extrem de bine calibrat. Există o continuitate foarte clară în ceea ce privește poziția Administrației americane față de Irak.

De altfel, retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul a avut ca obiective și a susținut ca principale cauze pentru retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, respectiv prevenirea producerii de arme nucleare, neimplicarea prin diverse organizații sau structuri în conlictele din Orientul Mijlociu. Este, în mod evident, o continuitate în politica americană". 

România nu este expusă în vreun fel în conflictul din Orientul Mijlociu, însă ceea ce putem face e să ne concentrăm asupra instrumentelor politice și diplomatice care să ducă la încheierea crizei, a mai spus Meleșcanu. 

Citiți și Donald Trump cere NATO să fie mai implicat în conflictul din Orientul Mijlociu. Ce rol ar putea avea România

"Al doilea element se referă la NATO. Ar fi un lucru foarte important nevoia de a obține o poziție la nivelul UE, o poziție înțeleaptă pentru ca acest conflict să nu fie escaladat. România poate să aibă o contribuție semnificativă în acest sens.

Nu cred că în acest moment suntem expuși într-un fel sau altul, dar ceea ce putem face este să contribuim cu idei, cu poziții, care să prevină extinderea sau escaladarea în această criză, în acest conflict și, mai ales, să ne concentrăm asupra instrumentelor politice și diplomatice prin care am putea ajunge la încetarea conflictului", a afirmat fostul ministru de Externe. 

Iranul pare să respingă orice agresiune asupra țării, dar a pus punct și oricăror relații cu SUA, a mai spus Meleșcanu. "Într-o declarație a șefului diplomației iraniene, care a fost și postată, elementele esențiale ale declarației au fost că Iranul va respinge orice agresiune asupra țării, dar că în același timp a considerat că sunt încheiate acțiunile de retorsiune la nivelul relațiilor cu SUA. Deci există și o altă abordare a Iranului care trebuie luată în seamă". 

Citiți și Donald Trump, anunț după atacul iranian: Suntem pregătiți pentru orice

Teodor Meleșcanu, despre situația din Orientul Mijlociu: "România nu este expusă în vreun fel, dar putem să contribuim cu idei pentru încetarea conflictului"

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole