Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu nu crede că ALDE și PMP vor intra în Parlamentul României şi lansează un atac dur la adresa liderilor celor două partide: Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu.
„Începând cu sfârștul acestui an, în urma alegerilor parlamentare ALDE va deveni un partid neparlamentar și o alianță cu partide neparlamentare nu știu dacă va interesa pe cineva. ALDE și PMP-ul sunt partide care nu vor intra în Parlamentul României, noi vrem să guvernăm România. Noi o să facem un program de guvernare, în aceste zile lucrăm la el și vom încerca să facem o majoritate parlamentară pentru a putea guverna. (..) Asta ar vrea domnul Tăriceanu să se întâmple, de fapt, orice analiză atentă a declarațiilor politice din ultimul timp, relevă o similitudine perfectă cu pozițiile pe care Tăriceanu și Băsescu le au vis-a-vis de instituțiile de forță ale statului român. Nu știu dacă cineva poate să îmi spună că există vreo deosebire, cel puțin în ultimele șase luni între declarațiile lui Traian Băsescu și declarațiile lui Călin Popescu Tăriceanu, în rest sunt speculații pe care domnul Tăriceanu le face încercând să mai câștige capital politic, este târziu și nu cred că are vreo șansă”, a declarat Atanasiu pentru psnews.