Prefectura Braşov anunţă că persoane neidentificate încearcă să obţină bani folosindu-se de numele instituţiei şi al prefectului şi pretinzând că sumele cerute sunt pentru "cazuri sociale".
Cei care primesc asftel de apeluri sunt sfătuiți să se adreseze poliției.
Instituţia Prefectului Judeţul Braşov a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat care se prezintă drept «dl. Mihai, director de cabinet al prefectului», apelează telefonic societăţi comerciale solicitând, în numele prefectului, sume de bani pentru pretinse «cazuri sociale». "Dorim să avertizăm că este vorba despre o tentativă de fraudă", precizează instituția printr-un comunicat.
"Nici Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, ca instituţie, nici vreun angajat al acesteia nu au întreprins şi nu întreprind un asemenea demers", mai spun oficialii Prefecturii Braşov.
‼ Instituția Prefectului Județul Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat care se prezintă drept „dl....
Publicată de Instituția Prefectului Județul Brașov pe Miercuri, 20 decembrie 2023
Avertismentul Prefecturii
Instituția Prefectului Județul Brașov atenționează persoanele care primesc astfel de apeluri să nu dea curs solicitării, ci să anunțe cea mai apropiată secție de Poliție sau să facă o sesizare online pe adresa de e-mail cabinet@bv.politiaromana.ro.
De asemenea, mai au posibilitatea de a apela Serviciul de urgență 112.