Antena 3 CNN Actualitate Justiție Tentativă de fraudă la examenul pentru magistrați: Un fost procuror, reținut

Tentativă de fraudă la examenul pentru magistrați: Un fost procuror, reținut

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 13:09 12 Mai 2016 Modificat la 13:09 12 Mai 2016

Un fost procuror a fost reținut, după ce a fost descoperită o tentativă de fraudă la examenul pentru magistrați, acolo unde s-ar fi dat mită pentru obținerea examenului.

Un dosar penal se află în cercetare în prezent, iar fostul procuror Dumitru Claudiu Cazan a fost reținut.

Tocmai cel care trebui să facă dreptate este suspectar că a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, iar acum este posibil ca el să fie propus pentru arestare preventivă.

Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București

În data de 11.05.2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Cazan Dumitru-Claudiu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat. Anterior, în cursul anului 2016, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alţi 6 inculpaţi, cercetaţi pentru aceeaşi infracţiune, sub control judiciar.

Probele administrate până în prezent au conturat următoarea situaţie de fapt:

În cursul anului 2013, împreună cu C.L. și N.R., inculpatul Cazan Dumitru-Claudiu a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat la sfârșitul anului 2013 - începutul anului 2014 și S.O., D.D. și D.C.R. și care a fost sprijinit de către B.G., în scopul comunicării prin mijloace tehnice, în timpul concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii - proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice care urma să fie susţinută la 31.08.2014, a răspunsurilor corecte de la grila de examen, către membrii grupului înscrişi la concurs, astfel încât aceștia să promoveze în mod fraudulos această probă (în ipoteza promovării examenului, candidaţii admişi urmau să achite o sumă de bani).

Astfel, subiectele de examen urmau să fie scoase în mod fraudulos din sala de examen de unul dintre candidaţi, în forma tipărită, preluate de un alt membru şi transmise în format electronic în afara universităţii unde se desfăşura concursul în vederea rezolvării, ulterior răspunsurile fiind transmise prin mijloace tehnice candidaţilor membri ai grupului, în timpul probei.

Încercarea de fraudare a concursului a rămas fără rezultat, niciunul dintre membrii grupului nefiind declarat admis.

În cursul acestei zile, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului Cazan Dumitru-Claudiu pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti - Secţia de urmărire penală şi D.G.A. - Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a  procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Etichete: examen
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole