China și Filipine s-au acuzat reciproc după ce două nave ale Gărzii de Coastă s-au ciocnit într-o zonă disputată a Mării Chinei de Sud. Incidentul s-a petrecut în apropierea unui arhipelag aflat în zona economică a Filipinelor, dar care este revendicat de Beijing.
Filipine a acuzat că o navă a Gărzii de Coastă chineze a atacat o ambarcaţiune a Gărzii sale de Coastă. Autorităţile chineze au negat acuzaţiile şi au declarat că nava filipineză este cea care a provocat incidentul şi a acţionat într-un mod neprofesionist şi periculos.
Acesta este cel mai recent incident în disputa de lungă durată din Marea Chinei de Sud. Tensiunile dintre Beijing şi Manila s-au intensificat în ultimele luni şi au fost marcate de o serie de confruntări în Marea Chinei de Sud, unde Beijingul revendică o mare parte din insule şi recife, ignorând decizia unui tribunal din 2016, potrivit căreia revendicările sale nu au nicio bază juridică.
Beijingul a anunţat la începutul săptămânii trecute că a luat "măsuri de control" după un nou incident cu nave filipineze în apropierea unui atol disputat în Marea Chinei de Sud.
Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, l-a avertizat miercuri pe Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, în legătură cu orice sprijin acordat Filipinelor în Marea Chinei de Sud.
"Statele Unite nu ar trebui să folosească tratatele bilaterale ca pretext pentru a submina suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei şi nici nu ar trebui să sprijine sau să tolereze acţiunile ilegale ale Filipinelor", i-a spus Wang Yi lui Jake Sullivan, în timpul unei întrevederi la Beijing, a informat postul de televiziune chinez CCTV.
Japonia şi Filipine, două ţări aliate Statelor Unite, au acuzat Beijingul pentru tensiunile din Marea Chinei de Sud, Manila estimând că Beijingul este "cel mai mare perturbator" al păcii din Asia de Sud-Est.