O navă militară sud-coreeană a tras focuri de avertizare vineri pentru a soma un vas de patrulare și unul de pescuit nord-coreene care au încălcat frontiera maritimă dintre cele două țări, a informat Ministerul Apărării de la Seul, citat de AFP, conform Agerpres.
Incidentul a avut loc la o zi după o pledoarie pentru reluarea discuțiilor cu Phenianul a secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, el însuși sud-coreean și aflat în vizită în țara sa, și în timp ce Coreea de Nord a făcut în ultimele săptămâni mai multe propuneri de dialog cu caracter militar pentru a opri escaladarea.
Cele două vase nord-coreene au traversat frontiera în Marea Galbenă în jurul orelor 07.30 (joi, 22.30 GMT) înainte de a se retrage rapid după focurile de avertisment ale unei nave de patrulare sud-coreene, a afirmat un responsabil din minister.