Antena 3 CNN Actualitate Cultură Tenorul Ştefan von Korch urcă din nou pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în Văduva veselă 2.0

Tenorul Ştefan von Korch urcă din nou pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în Văduva veselă 2.0

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:59 06 Iun 2023 Modificat la 14:59 06 Iun 2023

Astfel, bucureştenii au oportunitatea de a viziona cea mai nouă montare a foarte îndrăgitei operete, pe care maestrul Andrei Şerban a pus-o în scenă la Opera din Iaşi la începutul acestui an.

Spectacolul aduce în scenă mai mulţi solişti din ansamblul Operei ieşene, dar şi solişti invitaţi din rândul cărora face parte tânărul tenor Ştefan von Korch. Acesta revine în rolul Camille de Jolidon, personaj pe care l-a interpretat şi în montarea din 2016 a îndrăgitei operete, pe care a semnat-o tot Andrei Şerban.

Cu deja 5 reprezentaţii ale Văduvei vesele 2.0 la activ, tenorul culege aplauze binemeritate de-a lungul celor două intervenţii solistice şi două duete, prin intermediul cărora îl conturează pe Camille de Jolidon, personaj şarmant, dinamic, uşor dilematic şi cu mare priză la public. 

Despre această a doua colaborare cu maestrul Andrei Şerban, Ştefan von Korch mărturiseşte:

Andrei Şerban este un Colos al Operei şi Teatrului care lucrează la fiecare detaliu în parte, el crează şi creionează caracterul unui personaj şi tot asa ne modelează pe noi în viaţă, fără să ne dăm seama. Devenim ceea ce nici nu reuşim să ne imaginăm şi la final, când realizăm ce facem, parcă nici nu se putea altfel. ne face să fim şi să ne dorim să fim mai buni, il citez: <

Tânărul tenor a mai fost prezent pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în următoarele producţii: Falstaff, Bărbierul din Sevilla, Elixirul dragostei şi Văduva veselă, montarea din 2016 semnată tot de Andrei Şerban.

Spectacolul “Văduva veselă 2.0” se situează la linia de demarcaţie dintre operetă şi musical. Varianta regizorală curentă este o fascinantă oglindă a vremurilor noastre prin dialoguri şi relaţia dintre personaje. Iar tema iubirii sincere rămâne elementul care creează puntea de legătură cu libretul original. Muzica lui Franz Lehár este pusă în valoare de momente coregrafice spectaculoase, scenografie captivantă şi schimburi de replici pe cât de actuale pe atât de amuzante.

În spectacolul programat la Bucureşti pe 22 iunie în celelalte roluri principale îi veţi aplauda pe Nicoleta Maier, Andrei Yvan, Diana Ionescu şi alţii alături de corul, baletul și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorului Bogdan Chiroșcă.

Văduva veselă 2.0 a avut premiera la începutul lunii februarie la Iaşi şi până în prezent toate reprezentaţiile s-au jucat cu casa închisă.

Bilete pentru spectacolul Văduva veselă 2.0 programat pe 22 iunie de la ora 19.00 la Sala Mare a Operei Naţionale din Bucureşti se găsesc pe Operanb.ro şi pe Bilet.ro.

Înainte de reprezentaţia de la Bucureşti, Ştefan von Korch va face parte şi din distribuţia Văduvei vesele 2.0 ce va avea loc la Opera Naţională din Iaşi, pe 11 iunie.

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole